- Protestul de sâmbătă, 10 aprilie 2021, s-a încheiat în jurul orei 21:00, în fața Palatului Cotroceni.
- Manifestanții au ajuns la Cotroceni.
- Un autocar cu 100 de moldoveni a ajuns în București. Aceștia s-au alăturat protestului care se desfășoară acum în capitală.
- Manifestanții din București strigă „Jos Guvernul, jos Arafat”, în timp ce-și manifestă nemulțumirile față de măsurile de siguranță.
- George Simion este și el protest, dar refuză să dea declarații.
- Protestatarii au pornit în marș din Piața Universității către Piața Unirii.
Protestul din București ar fi trebuit să se încheie la 19:30, conform celor spuse de protestatari zilele trecute. Totuși, după ora 20:00, manifestanții au ajuns în fața Palatului Cotroceni. Protestul s-ar fi încheiat, fără incidente, în jurul orei 21:00.
La protest au fost aproximativ 1000 de persoane, iar mulți dintre manifestanți au fost aduși cu autocare. 100 dintre ei au ajuns din Moldova, iar unii dintre aceștia au spus că vor mai ajunge și alte atutocare cu protestatari.
Oamenii au manifestat față de restricțiile impuse de Guvern, cea mai mare nemulțumire fiind obligativitatea purtării măștii de protecție.
UPDATE 20:03 Protestatarii au ajuns acum la Cotroceni
UPDATE 16:17 Un autocar cu 100 de moldoveni a sosit în București. Manifestanții au spus că este primul autocar din cele câteva care urmează să mai vină
La protestul din București s-au alăturat 100 de moldoveni care au coborât dintr-un autocar. Manifestanții au spus că urmează să ajungă și alte autocare cu protestatari.
Bucureștenii protestează față de restricțiile impuse de Guvern
Bucureștenii protestează sâmbătă, 10 aprilie 2021, față de restricțiile impuse de autorități. Manifestanții din Capitală au cu ei steaguri, fluiere și strigă „Jos Guvernul, jos Arafat”. Unii dintre ei strigă „Jos sataniștii”.
Printre protestatari se află și George Simion, liderul partidului AUR, dar acesta refuză să dea declarații.
Manifestanții au pornit în marș din Piața Universității către Piața Unirii.