Raport: 216 milioane de persoane, forțate să migreze din cauza schimbărilor climatice

pesti morti intr-un lac secat din sua

July 3, 2021, Nevada, United States: Dead carp fish litterer the shore of a drying Little Washoe Lake..As the drought continues on the west coast lake levels drop, and are no longer capable of sustaining fish. (Credit Image: © Ty O'Neil/SOPA Images via ZUMA Wire)

Raportul, intitulat Groundswell 2.0, a modelat impactul schimbărilor climatice asupra a șase regiuni, ajungând la concluzia că „punctele fierbinți” ale migrației climatice vor apărea încă din 2030 și se vor intensifica până în 2050, lovind cel mai mult zonele cele mai sărace ale lumii.

Regiunile cele mai afectate de schimbările climatice

Raportul arată că numai în Africa Subsahariană ar urma să se înregistreze 86 de milioane de migranți interni, iar alte 19 milioane în Africa de Nord, 40 de milioane de migranți în Asia de Sud și 49 de milioane în Asia de Est și Pacific.

Astfel de mișcări vor exercita o presiune semnificativă atât asupra zonelor de origine, cât și asupra celor de destinație, punând la grea încercare orașele și centrele urbane și periclitând câștigurile obținute în materie de dezvoltare, se arată în raport.

De exemplu, creșterea nivelului mării amenință producția de orez, acvacultura și pescuitul, ceea ce ar putea crea un focar de emigrare în Delta Mekong, în Vietnam. Dar Delta Râului Roșu și regiunea de coastă centrală, unde este probabil ca acești oameni să fugă, se confruntă cu propriile amenințări, inclusiv cu furtuni puternice.

Conflictele și crizele economice și de sănătate, cum ar fi cele declanșate de pandemia COVID-19, ar putea agrava situația, a precizat Banca Mondială.

Iar numărul de migranți climatici ar putea fi mult mai mare, deoarece raportul nu acoperă majoritatea țărilor cu venituri ridicate, țările din Orientul Mijlociu și statele insulare mici, sau migrația către alte țări.

Citește și Raport ONU: „Cod roșu pentru umanitate”. Schimbările aduse Planetei sunt ireversibile în următoarele sute sau mii de ani

Autorii raportului spun că rezultatele lor ar trebui să fie privite ca un apel urgent către guvernele regionale și naționale și către comunitatea globală să acționeze acum pentru a reduce gazele cu efect de seră, pentru a elimina decalajele de dezvoltare și pentru a reface ecosistemele. În acest fel, spun ei, s-ar putea reduce numărul de migrație cu 80%, până la 44 de milioane de persoane.

„Suntem deja blocați într-un anumit nivel de încălzire, așa că migrația climatică este o realitate. Trebuie să reducem sau să diminuăm emisiile de gaze cu efect de seră pentru a îndeplini obiectivul de la Paris, deoarece aceste efecte climatice se vor intensifica și vor crește amploarea migrației climatice”, a declarat Kanta Kumari Rigaud, specialist principal în mediu al băncii și unul dintre coautorii raportului.

Exit mobile version