• Ţările sudice vor avea nevoie de peste 2000 de miliarde de dolari pe an până în 2030 pentru a-şi finanţa acţiunea climatică.
  • Aceste investiţii pe pieţele emergente şi în ţări în curs de dezvoltare ar urma să contribuie la „reducerea emisiilor, întărirea rezilienţei, gestionarea pierderilor şi pagubelor provocate de schimbarea climatică şi refacerea pământurilor şi naturii„.
  • Suma totală necesară pentru realizarea acestor obiective va ajunge la circa 2400 de miliarde de dolari pe an până în 2030, potrivit raportului publicat în cea de-a treia zi a conferinţei COP27 ce are loc în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh.

Ţările sudice vor avea nevoie de peste 2000 de miliarde de dolari pe an până în 2030 pentru a-şi finanţa acţiunea climatică, din care aproape jumătate de la investitori străini, potrivit unui raport, scrie Al Jazeera.

Aceste investiţii pe pieţele emergente şi în ţări în curs de dezvoltare – cu excepţia Chinei – ar urma să contribuie la reducerea emisiilor, întărirea rezilienţei, gestionarea pierderilor şi pagubelor provocate de schimbarea climatică şi refacerea pământurilor şi naturii” , conform raportului solicitat de actuala preşedinţie egipteană a COP27 şi preşedinţia britanică a reuniunii COP precedente.

Suma totală necesară pentru realizarea acestor obiective va ajunge la circa 2400 de miliarde de dolari pe an până în 2030, potrivit raportului publicat în cea de-a treia zi a conferinţei COP27 ce are loc în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Din acest total, 1000 de miliarde ar urma să provină din finanţări externe, prin intermediul investitorilor, al statelor dezvoltate şi instituţiilor multilaterale, iar restul din finanţare internă, prin investiţii private sau publice.

Tranziția către modele inovatoare de finanțare pentru climă

Dar pentru a obţine finanţările externe lumea are nevoie de un impuls şi de o nouă foaie de parcurs pentru finanţarea climatică” , notează autorii raportului.

Pot apărea puternice efecte de multiplicare din partea forţelor complementare din toate sursele de finanţare” , consideră aceştia.

Autorii propun ca soluţii concrete o remaniere a băncilor multilaterale de dezvoltare sau înmulţirea împrumuturilor cu dobânzi mici sau nule din partea ţărilor dezvoltate.

Ţările bogate trebuie să recunoască faptul că este în propriul lor interes vital şi în acelaşi timp o chestiune de corectitudine, ţinând cont de efectele grave ale emisiilor lor ridicate de ieri şi de azi, să investească în acţiunea climatică” în aceste ţări, a punctat Nicholas Stern.

Problema finanţelor ocupă un loc central la COP27.

Luni, secretarul general al ONU Antonio Guterres a făcut apel la o revizuire” a funcţionării sistemului financiar internaţional pentru a putea ajuta mai mult unele ţări victime ale unor catastrofe, cum a fost recent cazul Pakistanului, lovit în această vară de inundaţii.