- Macron i-a îndemnat pe alegători să blocheze extrema dreaptă în turul al doilea decisiv al alegerilor.
- Marine Le Pen a declarat că poporul francez a plasat RN în frunte şi „aproape a anihilat” tabăra lui Macron.
- Ea a cerut o majoritate absolută în turul al doilea al alegerilor, astfel încât partidul său să poată „repara Franţa şi restabili unitatea”.
Marine Le Pen cere alegătorilor să se formeze o „majoritate absolută” pentru ca Jordan Bardella să fie numit prim-ministru.
Imediat după publicarea proiecţiilor rezultatelor exit-poll la alegerile anticipate din Franţa, preşedintele Emmanuel Macron i-a îndemnat pe alegători să blocheze extrema dreaptă în turul al doilea decisiv al alegerilor, care va avea loc pe 7 iulie.
„În faţa Reuniunea Națională, a venit timpul unei alianţe largi, clar democratice şi republicane pentru turul al doilea”, a spus el într-o declaraţie după anunţul primelor rezultate. El a mai spus că prezenţa ridicată la vot în primul tur vorbeşte despre „importanţa acestui vot pentru toţi compatrioţii noştri şi dorinţa de a clarifica situaţia politică”, scrie France24.
Pe de altă parte, în cadrul primelor declaraţii de după anunţarea rezultatelor exit-poll, Marine Le Pen a declarat că poporul francez a plasat RN în frunte şi „aproape a anihilat” tabăra lui Macron.
Ea a cerut o majoritate absolută în turul al doilea al alegerilor, astfel încât partidul său să poată „repara Franţa şi restabili unitatea”.
Duminică, 30 iunie 2024, a avut loc primul tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franţa. Rezultatele exit-poll arată că formaţiunea de extremă dreapta, Rassemblement National (RN), a lui Marine Le Pen, a obţinut 34% din voturi. Alianţa preşedintelui Emmanuel Macron s-a situat pe a treia poziţie, cu 20,3% din voturi.