- Propunerea PNL pentru funcţia de prim ministru este Florin Cîţu
- Mihai Tudose, fost prim ministru, a criticat dur această decizie
- „Nu vreți să încercați direct cu cianură?”, scrie Tudose
Fostul premier PSD Mihai Tudose a avut o reacție extrem de dură după ce PNL l-a propus ca premier pe ministrul de Finanțe, Florin Cîțu: „Nu vreți să încercați direct cu cianură?”, scrie Tudose.
Mihai Tudose a postat, miercuri seara, pe Facebook, o scrisoare deschisă scurtă.
„Scrisoare deschisă către PNL! În urma nominalizării lui Cîțu… Nu vreți să încercați direct cu cianură? Să nu ne mai chinuim…”, scrie fostul premier, pe pagina sa de Facebook.
Florin Cîţu, nominalizarea PNL pentru funcţia de premier
Ludovic Orban, președintele PNL, a spus, miercuri seara, că a fost convocat Biroul Politic Național al Partidului pentru a decide propunerea pentru funcția de prim-ministru.
„Cu o singură abținere, Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis ca propunerea noastră pentru funcția de premier să fie Florin Cîțu”, a spus Orban.
Cîțu a mulțumit, miercuri seara, colegilor din PNL și lui Ludovic Orban.
Nu este prima nominalizare a lui Florin Cîțu în funcția de premier. El a mai fost desemnat pentru a forma Guvernul în 26 februarie, însă și-a depus mandatul.