• Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţă la spitalul Matei Balş
  • 53 de pacienţi au fost relocaţi la alte spitale după incendiu
  • La spitalul Sfântul Ioan au fost relocaţi cei mai mulţi pacienţi, 11
  • Incendiul de la ”Matei Balș”, al cincilea din ultimele două luni

Incendiul izbucnit vineri dimineață la Institutul „Matei Balş” din Capitală este al doilea mare incendiu dintr-un spital unde sunt tratați pacienții COVID-19. Din noiembrie 2020, în România, au avut loc 5 incendii în spitale.

53 de pacienţi au fost mutaţi de urgenţă la alte spitale după incendiul de vineri dimineaţă. Cei mai mulţi au ajuns la Sfântul Ioan, Floreasca şi Elias. Din păcate, o a cincea victimă a fost găsită carbonizată, după câteva ore, în baie.

Managerul spitalului Victor Babeş dezvăluie o problemă pe care o au pacienţii relocaţi.

Emilian Imbri – managerul spitalului Victor Babeş: ”Toti patru sunt și sub șocul emoțional prin care au trecut. Totul este amplificat de ce se întâmplă în jur, sirene și agitație.”

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.

Cu toţii sunt de acord că trebuie schimbat ceva urgent în sistemul medical de la noi din ţară. Este al doilea incendiu din ultimele luni.

Silvius Negoiță, medic ATI Spitalul Elias. ”Ar trebui sa se faca o evaluare foarte serioasa a sistemului medical in acest moment. Si să se facă niște investitii serioase, inclusiv construirea de spitale noi.”

Gilda Popescu, medic pneumolog Institutul Marius Nasta: ”Toate aceste unități ar fi trebuit să intre într-o reabilitare. Este dificil când nu ai nimic de pus la loc, dar trebuie să încercăm să facem față, cel putin în momentul de față, cu ce există.”

Magdalena Mansour, medic SUUB: ”O pacientă este intubată mecanic la terapie intensivă. 2 pacienți sunt mai grav, iar ceilalți trei pacienți sunt stabili. Las autoritățile competente să explice de ce vem parte de o tragedie la fel ca și cea de la Piatra Neamț.”