• Liderii europeni l-au condamnat cu tărie pe premierul ungar Viktor Orban, la summitul celor 27 de ţări de la Bruxelles, pentru legea anti-LGBT, considerată homofobă.
  • „Ungaria nu vrea să părăsească UE. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris pe Twitter ministrul maghiar al Justiţiei.

„Nu a fost o discuţie diplomatică, a fost mai degrabă o confruntare”, a comentat premierul belgian Alexander De Croo, considerând acest moment „istoric”, notează Le Point.

Cel mai vehement a fost premierul olandez Mark Rutte, care a afirmat că Ungaria, cu legea sa, nu mai are „nimic de făcut în Uniunea Europeană”.

El i-a spus lui Viktor Orban că, dacă nu-i plac valorile UE, ar trebui să activeze articolul 50 din tratat „care a fost creat în acest scop” şi să părăsească Uniunea.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„Ungaria nu vrea să părăsească Uniunea Europeană. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris pe Twitter ministrul maghiar al Justiţiei, Judit Varga.

Legea prevede că „pornografia şi conţinutul care înfăţişează sexualitatea sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu vor fi accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”.

„Legea nu priveşte homosexualii, ci modul în care părinţii doresc să facă educaţie sexuală copiilor lor”, s-a apărat Viktor Orban.

Această lege a determinat 17 ţări membre, inclusiv Franţa, Germania, Ţările de Jos, Italia şi Belgia, să adreseze o scrisoare liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, cu privire la necesitatea de a susţine valorile europene.