• Tranzacţiile cu acţiuni listate pe Piaţa Reglementată au crescut în ianuarie cu 158% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi au depăşit 2 miliarde de lei.
  • Volatilitatea din pieţele internationale a cuprins în ianuarie şi piaţa de capital din România, iar activitatea investiţională s-a intensificat pe fondul accentuării incertitudinilor externe.  
  • A fost pentru prima dată cand a fost depăşit pragul de 16.000 de tranzacţii la nivelul unei şedinte bursiere. Recordul anterior fusese realizat în şedinţa din 24 august 2015, cu 15.981 tranzacţii, potrivit BVB. 

Investitorii prezenţi pe Bursa de Valori Bucureşti au realizat pe 25 ianuarie un număr record de tranzacţii: 16.106 de ordine efectuate într-o singură zi, reiese dintr-un comunicat al BVB. 

Tranzacţiile cu acţiuni listate pe Piaţa Reglementată au crescut în ianuarie cu 158% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi au depăşit 2 miliarde de lei (circa 400 de milioane de euro). Piaţa de capital din Romania a încheiat prima luna din an în teritoriu pozitiv: +1% pentru BET si +1,6% pentru BET-TR, indicele care include şi dividendele. 

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Avem în faţă un an cu multe oportunităţi, dar şi cu provocări pe măsură. România are şansa de a se poziţiona ca un reper de stabilitate în regiune şi de a fi o destinaţie atractivă pentru sursele de capital”, spune Radu Hanga, preşedintele BVB. 

Volatilitatea din pieţele internationale a cuprins în ianuarie şi piaţa de capital din România, iar activitatea investiţională s-a intensificat pe fondul accentuării incertitudinilor externe.  

Piața de Capital, influențată de reașezarea strategiei investiționale

Printre factorii care au influenţat decisiv pieţele de capital în ianuarie se numără reaşezarea unor strategii investiţionale după un 2021 record, ceea ce s-a tradus prin recalibrarea unor poziţii deţinute anterior de investitori, escaladarea evenimentelor privind tensiunile din Ucraina, precum şi reanalizarea aşteptarilor investitorilor în ceea ce priveşte un ritm crescut al inflaţiei şi anticiparea direcţiei băncilor centrale de a creşte ratele dobânzilor. 

Piaţa de capital din Romania s-a conectat in ianuarie la tendinţele menţionate, ceea ce a condus la creşteri record ale unor parametri de lichiditate ai bursei. În acest sens, numărul de tranzacţii a atins un nou record istoric în şedinta de tranzacţionare din 25 ianuarie, când au fost realizate 16.106 tranzactii cu toate tipurile de instrumente financiare la nivelul Pieţei Reglementate şi al Sistemului Multilateral de Tranzacţionare. 

A fost pentru prima dată cand a fost depăşit pragul de 16.000 de tranzacţii la nivelul unei şedinte bursiere. Recordul anterior fusese realizat în şedinţa din 24 august 2015, cu 15.981 tranzacţii, potrivit BVB.