• Prima zi a vizitei regelui Charles III în Franța s-a încheiat aseară cu un dineu de gală.
  • Regele și regina au fost întâmpinați la Arcul de Triumf, unde se odihnește soldatul necunoscut din Primul Război Mondial.
  • După întrevederea de la Elysée, cei doi au plecat pe jos spre ambasada Marii Britanii.

Este pentru prima dată după multă vreme când un rege intră din nou în saloanele Palatului de la Versailles. Prima zi a vizitei regelui Charles III în Franța s-a încheiat aseară cu un dineu de gală în galeria oglinzilor din Palatul regelui Soare, după câteva momente emoționante în cursul după amiezii.

Regele și regina au fost întâmpinați la Arcul de Triumf, unde se odihnește soldatul necunoscut din Primul Război Mondial. Charles III a reanimat flacăra și a făcut o baie de mulțime. Avioanele patrulei franceze și britanice au trecut de-asupra arcului, iar cei doi șefi de stat au coborât Champs Elysée într-o mașină decapotabilă.

După întrevederea de la Elysée, cei doi au plecat pe jos spre ambasada Marii Britanii și s-au întreținut cu trecătorii, ceea ce a dat emoții serviciilor de securitate. Momentul cel mai impresionant a fost dineul de la Versailles. Presa a comentat toată ziua meniul, invitații, protocolul, securitatea. Surpiza a venit însă odată cu alocuțiunea regelui.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Mesajul regelui Charles al III-lea

A fost un discurs foarte politic cel pe care Charles al III-lea l-a pronunțat la Versailles. În fața a aproximativ 160 de invitați, printre care multe vedete din showbiz precum Mick Jagger, Hugh Grant și Charlotte Gainsbourg, monarhul a vorbit în limba lui Molière pentru a mulțumi gazdei sale pentru primire.

„Ne revine nouă, tuturor, să ne revigorăm prietenia, astfel încât să fie la înălțimea provocărilor acestui secol al XXI-lea”, a spus el, solicitând o „reînnoire” a Antantei Cordiale, a cărei aniversare a 120 de ani vă fi sărbătorită în aprilie anul viitor. „Să ne consolidăm colaborarea pentru a răspunde provocărilor de astăzi, cum ar fi apărarea Ucrainei, mizeria prezentată de traficul de persoane, producția de energie și dezvoltarea durabilă”, a subliniat el .

„Fiecare dintre eforturile noastre trebuie să se bazeze pe cele anterioare. Cine știe cât de departe putem ajunge?”, a insistat Charles al III-lea la sfârșitul discursului său. „Putem conta pe prietenia noastră solidă, care se reînnoiește și se revitalizează cu fiecare nouă generație”, a conchis el.

Citește și: