- Regele Charles al III-lea împlinește 74 de ani.
- Monarhul își celebrează aniversarea alături de Familia Regală Britanică. Aceasta este prima sa aniversare în calitate de Rege.
- Admiratorii Casei Regale au putut să-și arate dragostea și admirația prin intermediul mesajelor de pe rețelele sociale. Monarhul este mai pregătit ca niciodată să conducă Regatul Unit.
Regele Charles al III-lea a împlinit luni 74 de ani, fiind prima sa aniversare de când a devenit monarh, în 8 septembrie, după moartea reginei Elisabeta a II-a.
Regele Charles al III-lea nu are planificate angajamente publice astăzi, potrivit The Independent.
Deși nu sunt programate evenimente oficiale la care să participe, prima sa zi de naștere ca monarh va fi marcată luni de gărzi, care vor cânta „La mulți ani” în timpul ceremoniei de schimbare a gărzii de la Palatul Buckingham. De asemenea, la orele prânzului vor fi trase 41 de salve în Green Park din Londra.
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla vor fi încoronați împreună
Regele Charles al III-lea a devenit automat monarh după moartea reginei Elisabeta a IIII-a, dar va fi încoronat pe 6 mai 2023 la Westminster Abbey din Londra, alături de soția sa, regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii „orientate spre viitor” , după cum anunța în octombrie Palatul Buckingham.
Charles al III-lea va fi „uns și binecuvântat” de către șeful spiritual al Bisericii Anglicane, al cărei guvernator suprem este monarhul. „Încoronarea va reflecta rolul monarhului în prezent și va privi spre viitor, fiind în același timp înrădăcinată în lunga tradiție și în fastul monarhiei” , preciza Palatul Buckingham.
Ceremonia, într-o țară aflată în prezent în mijlocul unei crize economice și sociale grave, ar trebui să păstreze structura încoronărilor monarhiei britanice din ultimul mileniu, incluzând în același timp elemente contemporane.
Încoronarea monarhilor britanici are loc în Westminster Abbey de 900 de ani. De la cucerirea normandă din 1066, ceremonia a fost aproape întotdeauna condusă de Arhiepiscopul de Canterbury. Evenimentul are loc în mod tradițional în lunile care urmează ascensiunii la tron. Această perioadă permite respectarea doliului național și regal și organizarea ceremoniei.
În conformitate cu dorința lui Charles, ceremonia trebuia să fie mai scurtă, mai mică și mai puțin costisitoare, dar și mai reprezentativă pentru diversitatea Regatului Unit modern.
Charles este cel mai în vârstă rege care urcă pe tron în istoria monarhiei britanice, după domnia de șapte decenii a Elisabetei a II-a, care și-a sărbătorit jubileul de platină în iunie anul trecut.