• Este solicitată și adăugarea unui nou capitol cu privire la REPowerEU.
  • Capitolul privind REPowerEU propus de România acoperă 2 reforme și 6 noi investiții.
  • Modificarea prevede eliminarea a 4 investiții din planul inițial modificarea a 70 de măsuri.

România a prezentat vineri Comisiei Europene o cerere de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență, dar și adăugarea unui nou capitol cu privire la REPowerEU. Este vorba despre eliminarea a patru investiții din planului inițial și modificarea a 70 de măsuri.

Adrian Negrescu, consultant economic, spune că nu vor fi reforme structurale, adică reforma pensiilor, reforma administrației publice sau alte elemente de reformă care să aibă un potențial risc electoral.

 „Cu siguranță, Comisia Europeană va spune da, pentru că și Comisia Europeană e formată din politicieni și înțeleg cheia electorală a anului 2024. Nimeni nu are nevoie să vadă în România un potențial miel negru sau oaie neagră”, spune Adrian Negrescu.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
ANGELINA JOLIE, ACUZATĂ CĂ I-A ÎNDEPĂRTAT PE COPII DE BRAD PITT
PROTESTE LA EUROVISION
GRETA THUNBERG SE ALĂTURĂ PROTESTELOR
ZELENSKI DEMITE PE BANDĂ RULANTĂ

„Din această perspectivă, și Comisia Europeană are nevoie de liniște în relația cu România și din acest punct de vedere, probabil vor accepta orice solicitare a României, inclusiv din perspectiva reducerii deficitului bugetar”, a spus Adrian Negrescu, la Aleph News.

Citește și