- Șeful Statului Major al Apărării și consilierul prezidențial pentru securitate discută la Washington despre securitatea la Marea Neagră.
- Generalul (r.) Dorin Toma spune că Pentagonul începe un audit strategic al prezenței militare americane în Europa.
- Dorin Toma: România, în loc să îşi dezvolte industria de apărare, continuă să ceară „mai multe arme şi mai multă securitate pentru Marea Neagră”
Generalul Ghiorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, şi consilierul pe securitate al preşedintelui, Marius Lazurca, au plecat spre Washington pentru a se întâlni cu membri ai Congresului şi oficiali ai Administraţiei Trump, principalul subiect al discuţiilor fiind securitatea la Marea Neagră. În acest context, generalul (rez.) Dorin Toma a transmis, pe o reţea socială, care sunt avantajele şi vulnerabilităţile în apărare cu care România merge în faţa SUA.
Redăm complet analiza generalului Dorin Toma:
„În cursul zilei de ieri am fost anunţaţi că Şeful Statului Major al Apărării şi Consilierul prezidenţial responsabil cu securitatea naţională urmează să se deplaseze în SUA pentru a se întâlni cu diferiţi oficiali americani. Nu ştiu cu ce oficiali americani se vor întâlni cei doi, dar, mai mult ca sigur, la Pentagon se vor întâlni cu „prietenul” nostru, Subsecretarul Apărării Elbridge Colby, cel care, la începutul anului, a lansat conceptul NATO 3.0.
Tot ieri, Pentagonul a anunţat oficial, prin vocea aceluiaşi Colby, lansarea procesului de evaluare strategică, pe o perioadă de 6 luni, care, în esenţă, este conceput ca o analiză structurală profundă a prezenţei militare a SUA în Europa. Acest proces de evaluare a fost anunţat iniţial de Secretarul Apărării, Pete Hegseth, la reuniunea miniştrilor apărării NATO, anterior summitului de la Ankara.
În cadrul acestui program de audit militar, evaluarea fiecărui stat european nu se mai rezumă doar la clasicul procent din PIB alocat apărării, ci, cel mai probabil, se va baza pe patru criterii operaţionale clare.
Dacă discutăm despre situaţia specifică a României, aceasta este marcată de un paradox major: deşi suntem un partener politic extrem de loial SUA şi un aliat-cheie pe Flancul Estic, România se confruntă deja cu efectele directe ale noii strategii de reducere a prezenţei militare americane.
Un prim criteriu al acestei evaluări ar fi nivelul de asigurare a accesului armatei americane în bazele militare de pe teritoriul statului NATO respectiv, precum şi permiterea survolului spaţiului aerian. Pentagonul analizează comportamentul fiecărui stat în momente de criză geopolitică (cum a fost escaladarea conflictului cu Iranul). Se verifică dacă acordurile bilaterale de securitate existente garantează accesul necondiţionat şi rapid al forţelor americane în caz de urgenţă globală.
Din perspectivă politică, România nu pune restricţii de survol sau de acces pentru forţele SUA, ceea ce ne menţine drept o bază logistică regională sigură în ochii Washingtonului. Însă, în acelaşi timp, administraţia americană solicită României şi asumarea unui rol regional. Implicarea ţării noastre în proiectul culoarului energetic sud-nord (coridorul vertical) este de o importanţă vitală, atât pentru NATO cât şi pentru România, proiect susţinut puternic de SUA.
Un alt criteriu îl reprezintă viteza de aliniere la noile ţinte de alocare bugetară pentru cheltuielile de apărare. Se verifică dacă statul respectiv a atins în mod real pragul minim de 2% din PIB, stabilit anterior, dar şi traseul către noile ţinte. În urma Summitului de la Ankara, statele sunt evaluate pe baza planurilor concrete de a creşte bugetele către noua ţintă de 5% din PIB până în 2035 (cu o reevaluare obligatorie pe parcurs, în 2029). Statelor care nu demonstrează un calendar accelerat li s-a transmis deja că „vor pica” acest audit.
Acest criteriu reprezintă o provocare majoră pentru România din cauza deficitului de implementare a angajamentelor luate – să-i spunem lipsă de seriozitate. Deşi ne-am angajat politic să alocăm cel puţin 2,5% din PIB pentru cheltuielile de apărare, în fapt, numai în ultimii 2 ani am alocat peste 2%, foarte departe de angajamentul luat şi la solicitarea primei administraţii Trump. În cadrul acestui audit, Pentagonul probabil va taxa dur diferenţa dintre promisiunile politice şi cheltuielile efective pentru apărare.
Va fi evaluat şi procesul de achiziţie a capabilităţilor militare convenţionale majore, dar şi a celor mai puţin convenţionale. SUA nu vor mai accepta ca statele europene să îşi cheltuiască cea mai mare parte a bugetelor de apărare pe cheltuieli de personal.
În cazul României, când vorbim despre achiziţia de capabilităţi militare, lipsa unei apărări antiaeriene şi anti-dronă eficiente, precum şi eşecul unor programe de înzestrare sunt vulnerabilităţi tehnice clare. Incidentele repetate în care drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian naţional au expus public vulnerabilităţi severe ale sistemului de supraveghere şi apărare antiaeriană a României.
Integrarea şi extinderea producţiei industriale de apărare reprezintă un alt criteriu de evaluare. NATO 3.0 pune un accent masiv pe rezilienţa în caz de război convenţional prelungit. Statele sunt evaluate în funcţie de capacitatea de producţie de armament, astfel încât producţia de muniţie şi sisteme de interceptare a rachetelor să se tripleze în următorii ani.
România, în loc să îşi dezvolte industria de apărare, continuă să ceară „mai multe arme şi mai multă securitate pentru Marea Neagră” de la parteneri. Însă SUA consideră că trebuie să ne cumpărăm şi să ne asigurăm singuri aceste capabilităţi defensive, în loc să transferăm responsabilitatea către aliaţi, în particular către armata americană.
Dacă vorbim despre programele de achiziţii militare prin SAFE cu companii americane, contractul cu General Dynamics pentru faza a 3-a a programului Piranha 5 nu a fost semnat, mai mult, a dus şi la un schimb dur de mesaje dure între companie şi Ministerul Apărării. Iar contractul cu Sig Sauer pentru armamentul de infanterie este, de asemenea, blocat, soldatul român având şanse minime ca măcar în anul 2030 să aibă în dotare o armă modernă.
De asemenea, americanii consideră că responsabilitatea României în NATO 3.0 este de a-şi creşte şi rezilienţa, dincolo de simpla achiziţie de tehnică militară, fiind evaluată şi capacitatea ţării de a rezista presiunilor hibride. Astfel, sunt solicitate măsuri concrete pentru îmbunătăţirea securităţii cibernetice sau protecţia infrastructurii critice, inclusiv din Portul Constanţa şi zonele de tranzit energetic.
Dacă reprezentanţii noştri vor reuşi să fie destul de convingători, dacă vor avea destule argumente că măcar de acum încolo ne vom face temele şi vom fi serioşi, vom observa în perioada următoare…”.
