• De astăzi, nu se vor mai vinde produse din plastic, de unică folosinţă, în Uniunea Europeană
  • Deşi am avut 2 ani la dispoziţie, nu am adoptat încă actul normativ european
  • Produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major

De astăzi, nu se vor mai vinde produse din plastic, de unică folosinţă, în Uniunea Europeană. Intră în vigoare Directiva europeană care interzice comercializarea obiectelor din plastic, pentru că poluează. Deşi am avut 2 ani la dispoziţie, nu am adoptat încă actul normativ european.

Ce produse din plastic vor dispărea de pe piaţă în Uniunea Europeană?

Este vorba de 10 categorii de produse care nu vor mai fi comercializate aproape deloc, pentru că nu mai sunt rentabile. Vedem pe listă beţigaşele de urechi, farfuriile şi tacâmurile de unică folosinţă, baloanele, ambalajele pentru mâncare, pungi şi ambalaje din plastic. Alte produse din plastic vor fi comercializate doar in mod limitat şi cu etichetare ecologică pentru sancţionarea poluatorului. Este vorba de echipamentele de pescuit, pungile de plastic de unică folosinţă, sticlele de plastic pentru băuturi, alimentele pentru consumul imediat, pachetele şi foliile de plastic, filtrele de tutun, articolele sanitare şi şerveţelele umede.

Cât de mult poate ajuta măsura asta pentru salvarea mediului?

Este un pas în direcţia potrivită. Produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major. Nu doar asupra mediului înconjurător, ci şi a sănătăţii oamenilor. Comisia Europeană a descoperit că 70% dintre deşeurile descoperite în apele şi pe plajele europene sunt din plastic.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Care este situaţia României în acest context?

Guvernanţii noştri s-au apucat de treabă doar de câteva săptămâni şi nu vor reuşi să aplice norma privind plasticul de unică folosință. Însă ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că se va incerca interzicerea produselor de acest timp măcar la unele festivaluri vara asta. Asta pentru a da un semnal pozitiv. Alta e problema. Faptul că o normă europeană adoptată acum 2 ani nu este transpusă în legislatia natională poate atrage sanctiuni din partea Comisiei Europene. Există o variantă: de a aplica interdicţia asupra produselor din plastic de unică folosinţă printr-o ordonanţă de urgenţă.