- Germania a hotărât că va asigura securitatea spațiului aerian al NATO, inclusiv în România.
- Ambasadorul german Peer Gebauer susține că tensiunea afectează toată Europa în aceste momente.
- El a spus că România nu trebuie să ajungă din nou în situația din anul 1997.
În contextul situaţiei tensionate dintre Ucraina şi Rusia, Germania a hotărât să asigure securitatea spaţiului aerian al NATO, trimiţând avioane inclusiv în România. Dată fiind situaţia actuală de securitate, ambasadorul german Peer Gebauer a declarat că este alături de ţara noastră, sprijinind la apărarea spaţiului aerian românesc.
„Germania se poziţionează în continuare ferm alături de România. Începând de la mijlocul lunii februarie, Forţele aeriene germane (Luftwaffe) vor participa cu avioane Eurofighter şi soldaţi la măsura Poliţie Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South). Împreună cu Italia asigurăm securitatea spaţiului aerian al NATO, ca parteneri de încredere, cu o contribuţie vizibilă şi de înaltă calitate. Aceasta reprezintă un semn clar al solidarităţii transatlantice şi europene”, a scris Ambasada Germaniei din Bucureşti într-un mesaj postat pe Facebook.
Mai mult decât atât, ambasadorul a subliniat că România nu trebuie să ajungă din nou în situaţia din anul 1997, apartenenţa la NATO fiind o adevărată realizare pentru statul nostru.
„Solicitările privind retragerea trupelor NATO din România şi revenirea la situaţia din anul 1997 trebuie respinse cu fermitate. Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani. Apartenenţa României la NATO reprezintă o realizare esenţială şi nu poate fi pusă la îndoială de către terţi”.
Reprezentantul Germaniei în România a mai precizat că întreaga tensiune afectează, de fapt, toată Europa, şi că orice posibil atac al statului rus va atrage un răspuns european categoric.
„Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia actuală în regiune. Atitudinea Rusiei nu reprezintă doar o ameninţare la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe. De aceea, o nouă încălcare a suveranităţii Ucrainei ar atrage după sine un răspuns european ferm şi comun”, se arată în postare.