România şi alte patru state vor să amâne cu 5 ani planurile UE de a interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi diesel

diesel

diesel

România, Italia, Portugalia, Slovacia şi Bulgaria vor să amâne cu cinci ani un plan al UE de interzicere efectivă a vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2035, potrivit unui document consultat de Reuters.

Propunerea privind emisiile auto, făcută de Comisia Europeană anul trecut, ar impune o reducere de 100% a emisiilor de CO2 ale maşinilor noi până în 2035, făcând imposibilă vânzarea în UE a vehiculelor alimentate cu combustibili fosili începând cu această dată, potrivit Reuters.

Miniştrii din ţările UE intenţionează să convină asupra poziţiei lor săptămâna viitoare, înainte de a negocia legea finală cu Parlamentul UE, care a susţinut interdicţia din 2035 printr-un vot în această lună.

Într-un document distribuit în rândul statelor UE, cele cinci ţări au cerut, în schimb, o reducere de 90% a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor până în 2035 şi un obiectiv de 100% până în 2040. Acestea au afirmat că vehiculele utilitare uşoare ar trebui să respecte o reducere de 80% a emisiilor de CO2 până în 2035 şi de 100% până în 2040, în loc de reducerea de 100% până în 2035 propusă de Comisie.

 „Trebuie stabilite perioade de tranziţie adecvate şi adaptate„, se arată în document, citând necesitatea de a extinde infrastructura de încărcare.

Un oficial bulgar, care nu a dorit să fie numit, a declarat că politicile climatice trebuie să ia în considerare factori economici şi sociali, cum ar fi  „diferenţele semnificative” în ceea ce priveşte puterea de cumpărare între ţările UE.

Unele guverne ale UE au sprijinit obiectivul din 2035

Bruxelles-ul spune că data de 2035 este crucială deoarece durata medie de viaţă a maşinilor noi este de 15 ani, astfel o interdicţie ulterioară ar împiedica UE să atingă nivelul zero emisii nete până în 2050, etapă globală despre care oamenii de ştiinţă spun că ar evita schimbările climatice dezastruoase.

Unele guverne ale UE au sprijinit obiectivul din 2035, însă ministrul german de finanţe a declarat săptămâna aceasta că cea mai mare piaţă auto din UE nu îl va susţine.

Ford şi Volvo Cars au susţinut public planul, iar Volkswagen îşi propune să nu mai vândă maşini cu motoare cu combustie în Europa până în 2035. Dar grupurile din industrie, inclusiv Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile, s-au opus obiectivului din 2035, invocând preocupări, printre care se numără şi implementarea incertă a încărcătoarelor.

UE negociază în prezent o altă lege prin care se cere ţărilor să instaleze milioane de încărcătoare pentru vehicule în acest deceniu.

Autor: Iulian Moșneagu

Exit mobile version