• Operațiunile de sabotaj coordonate de Rusia pe continentul european includ atacuri incendiare și alte forme de distrugere a infrastructurii, adesea utilizând grupuri proxy, fără a ține cont de pierderile de vieți omenești.
  • Oficialii serviciilor secrete europene și NATO subliniază importanța crescută a conștientizării și a vigilenței în fața amenințărilor rusești în Europa.
  • Expulzarea a peste 600 de ofițeri de informații ruși din Europa, ca urmare a invaziei Ucrainei, reprezintă cel mai serios eșec al spionajului rusesc de la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Serviciile secrete europene au avertizat guvernele că Rusia complotează o serie violentă de acte de sabotaj pe tot continentul, angajându-se într-un conflict permanent cu Occidentul, scrie Financial Times.

Rusia a început să pregătească mai activ bombardamente ascunse, atacuri incendiare și daune asupra infrastructurii de pe teritoriul european, direct sau prin intermediul grupărilor proxy, fără să-i pese de tragediile provocate civililor, spun oficialii serviciilor secrete.

În timp ce agenții Kremlinului au o istorie îndelungată de conducere a unor asemenea operațiuni, în ultimii ani efectuând sporadic astfel de atacuri în Europa, acum se adună tot mai multe dovezi că efortul Rusiei este mult mai agresiv și concentrat, potrivit a trei evaluări realizate de trei țări europene diferite și împărtășite cu Financial Times.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Oficialii serviciilor secrete devin din ce în ce mai vocali cu privire la amenințările Rusiei, într-un efort comun de promovare a vigilenței.

„Asistăm la o creștere a riscului unor acte de sabotaj controlate de stat”, a spus Thomas Haldenwang, liderul Departamentului de Informații Interne al Germaniei. „Rusia pare că a devenit confortabilă în a efectua operațiuni cu potențial mare de distrugere pe pământ european”, a spus el la o conferință de securitate de luna trecută, găzduită de agenția sa, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției.

Haldenwang a făcut aceste declarații la doar două zile după ce doi cetățeni germano-ruși au fost arestați în Bayreuth, Bavaria, pe acuzații că au complotat să atace baze militare și de logistică din Germania, în numele Rusiei.  

Doi bărbați au fost arestați în UK la finalul lunii aprilie, după ce au dat foc unui depozit care conținea ajutor pentru Ucraina. Procurorii englezi îi acuză că lucrau pentru guvernul rus.

Între timp, în Suedia, serviciile de securitate investighează recentele deraieri ale căilor ferate, despre care bănuiesc că ar putea fi acte de sabotaj susținute de stat.

Rusia a încercat să distrugă sistemele de semnalizare de pe căile ferate cehe, a declarat luna trecută ministrul Transporturilor al țării, pentru Financial Times.

În Estonia, agenții ruși de informații au efectuat, în februarie, un atac asupra mașinii ministrului de Interne și asupra mașinilor jurnaliștilor, a declarat Serviciul de Securitate Internă al țării.

Ministrul Apărării din Franța a avertizat anul acesta cu privire la posibile atacuri de sabotaj asupra bazelor militare, conduse de Rusia.

„Concluzia evidentă este că asistăm la o creștere reală a activității Rusiei”, a spus Keir Giles, consultant senior la think-thank-ul Chatham House.

„Nu putem spune clar dacă este o reflexie a faptului că rușii investesc mai multe resurse, dacă sunt mai neîndemânatici și sunt prinși mai repede, sau dacă serviciile occidentale au devenit mai bune la a-i prinde”, a adăugat el. „Indiferent despre ce e vorba, se întâmplă foarte multe lucruri”.

Un oficial de rang înalt din guvernul european a declarat că informațiile sunt distribuite prin serviciile de securitate ale NATO despre „răul rusesc clar și convingător”, care este coordonat la scară largă.

A venit momentul să „creștem gradul de conștientizare și să ne concentrăm” asupra amenințării violenței rusești pe teritoriul european, a adăugat el.

NATO a emis joi o declarație în care își exprimă profundul îngrijorare cu privire la creșterea „activităților maligne pe teritoriul aliat” de către Rusia, citând ceea ce a numit o „campanie intensificată în întreaga zonă Euro-Atlantică”.

Temerile tot mai mari cu privire la apetitul Rusiei pentru daune fizice împotriva adversarilor săi vin în urma unei serii de acuzații împotriva Rusiei privind campaniile de dezinformare și hacking.

Vineri, Germania a jurat că vor exista consecințe pentru Moscova – într-o declarație susținută de UE și NATO – în urma unui atac cibernetic din 2023 împotriva partidului social-democrat al cancelarului Olaf Scholz.

Între timp, un scandal care expune încercările Rusiei de a co-opta politicieni de extremă dreapta europeni înaintea viitoarelor alegeri europene este încă în curs de desfășurare.

Un oficial de informații a declarat că eforturile de sabotaj ale Moscovei nu ar trebui văzute ca distincte de alte operațiuni, afirmând că intensificarea activității reflectă scopul Rusiei de a exercita presiune maximă „pe toate planurile”.

Putin se simte în prezent „îndrăzneț” și va căuta să-și impună linii cât mai tare în Europa, pe mai multe fronturi, a spus el, fie prin dezinformare, sabotaj sau hacking.

Creșterea agresiunii din partea serviciilor secrete ruse reflectă și dorința spionilor țării de a-și reafirma puterea, după cel mai serios eșec al lor de la prăbușirea Uniunii Sovietice.

În săptămânile care au urmat invaziei complete a Ucrainei de către Rusia, peste 600 de ofițeri de informații ruși care acționau în Europa cu acoperire diplomatică au fost expulzați, cauzând daune serioase rețelei de spionaj a Kremlinului pe tot continentul.

Într-un raport recent, analiștii Institutului de Servicii Unite Regale al Marii Britanii au evidențiat eforturile depuse de Rusia pentru a-și reconstitui prezența în Europa, folosind adesea proxy-uri. Acestea includ membri ai diasporei ruse, precum și grupuri de criminalitate organizată cu care Kremlinul are legături vechi.

A avut loc și o schimbare strategică importantă, cu așa-numitele „Comitete de Influență Specială” coordonând operațiunile de informații „țară cu țară” pentru Kremlin, aducând împreună ceea ce înainte erau doar eforturi fracturate ale serviciilor de securitate ale țării și ale altor actori din Kremlin.

Odată cu intensificarea operațiunilor Rusiei, serviciile de securitate au fost în alertă maximă în fața amenințărilor și caută să identifice țintele pe care le-ar fi putut omite.

Au fost ridicate întrebări, de exemplu, cu privire la o explozie până în prezent neexplicată la o fabrică de muniții BAE Systems din Țara Galilor, care furnizează proiectile utilizate de Ucraina. În octombrie 2014, un depozit de arme ceh în care erau depozitate arme pentru Kiev a fost distrus; mai târziu, s-a dezvăluit că agenții de informații militari ruși au plasat explozibili la locul respectiv.

Un incendiu uriaș a izbucnit vineri la o fabrică din Berlin aparținând companiei de arme Diehl, care de asemenea furnizează Ucrainei. Mai mult de 160 de pompieri specializați au fost chemați să stingă focul, iar locuitorii dintr-o zonă mare din vestul Capitalei au primit instrucțiuni să-și țină ferestrele închise din cauza posibilelor gaze toxice.

„Așa cum este întotdeauna cu Rusia, este înțelept să nu căutăm o singură explicație pentru ceea ce fac ei. Întotdeauna există o combinație de lucruri care se întâmplă”, a spus Giles.

„Aceste atacuri punctuale pe care le-am văzut până acum sunt desigur pentru a crea perturbări, dar pot fi folosite și pentru dezinformare. Și apoi este ceea ce învață Rusia din aceste atacuri dacă doresc să imobilizeze Europa cu adevărat… Sunt antrenamente practice”.

Citește și