Manifestații împotriva războiului în Rusia. Sute de persoane au fost reținute

Câteva sute de persoane au fost reținute, duminică, în timpul unor manifestații împotriva războiului în Rusia, potrivit unui grup de monitorizare citat de BBC, după ce opozantul Alexei Navalny, încarcerat, a făcut apel la ruși să protesteze față de războiul din Ucraina. Navalny a făcut apel la manifestații în piețele principale ale orașelor rusești. Acesta a făcut apel la compatrioții săi să iasă în stradă împotriva invaziei în Ucraina, ordonate de președintele Vladimir Putin, pe care l-a descris drept un „țar nebun”.

Navalny a subliniat că „Putin nu este Rusia. Și dacă există ceva în Rusia, în acest moment, de care putem fi cel mai mândri, este vorba de cei 6.824 de oameni care au fost arestați pentru că au ieșit – spontan – în stradă cu bannere pe care scria „Nu războiului.”

Navalni se referea la miile de persoane care au fost arestate, în ultimele zile, în mai multe orașe din Rusia, pentru că au manifestat împotriva războiului.

Peste 600 de manifestanți au fost arestați în 21 de orașe din Rusia, potrivit grupului de monitorizare OVD-Info. Grupul de monitorizare, citând surse media locale, a anunțat că peste 200 de persoane au fost reținute în orașul Novosibirsk. În Tomsk, aproximativ o sută de oameni au ieșit să protesteze împotriva războiului, iar douăzeci de persoane au fost reținute.

Reținerile în masă au devenit o regulă la protestele antiguvernamentale din Rusia. OVD-Info spune că cel puțin 8.000 de protestatari au fost reținuți sau arestați, în Rusia, de la începutul războiului din Ucraina, în urmă cu 11 zile. Autoritățile ruse au avertizat, pe cinci martie, că vor împiedica orice încercare de a organiza demonstrații neautorizate.

Exit mobile version