• Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, aflat în vizită oficială în România.
  • Cei doi lideri au vorbit despre NATO și despre defensiva din zona Mării Negre.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la stadiul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi perspectivele de dezvoltare ale acestuia, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.

Preşedintele României a apreciat evoluţia şi rezultatele remarcabile ale cooperării bilaterale dintre ţara noastră şi SUA şi a reiterat importanţa pe care ţara noastră o acordă consolidării Parteneriatului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât şi la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic şi energetic, au comunicat cei de la Administraţia Prezidenţială.

Cei doi lideri au mai vorbit despre NATO şi despre zona Mării Negre.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Oficialul american a transmis recunoștința SUA față de contribuția majoră a României în cadrul NATO, punctând importanța cooperării dintre forțele armate române și americane, în cei aproape 20 de ani în teatrul de operații din Afganistan, pentru construcția și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

„Secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, a subliniat hotărârea SUA de a-şi menţine angajamentul în securitatea regiunii Mării Negre şi de a consolida relaţiile bilaterale cu România”, scrie în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.