• Șeful Armatei Române susține că Rusia bruiază comunicațiile GPS ale navelor din apele teritoriale ale României.
  • Astfel, există riscul unor coliziuni între acestea.
  • Gen. Daniel Petrescu a mai declarat că, în acest moment, nu se întrevede finalul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Șeful Statului Major al Armatei Române, generalul Daniel Petrescu, a susținut o declarație în cadrul Forumului Euro-Atlantic pentru reziliență, desfășurat joi la București. Oficialul a subliniat că există riscul ca unele drone sau rachete să fie bruiate și să nu funcționeze corespunzător, atenționând asupra pericolului pe care îl reprezintă faptul că Rusia bruiază GPS-ul navelor din apele teritoriale ale României.

Activitățile de bruiaj ale Rusiei sunt constante, afectând comunicarea GPS și implicând, astfel, riscul producerii unor coliziuni între navele comerciale care tranzitează apele teritoriale ale României sau pentru cele care intră în zonele supuse restricțiilor de navigație menționate de Rusia, făcându-le totodată vulnerabile unor măsuri care escaladează conflictul”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

Șeful Statului Major al Armatei Române susține că, în acest moment, nu se întrevede” finalul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Războiul s-a întors în Europa, un război ales de Rusia, un război al supraviețuității în cazul Ucrainei și o bătălie pentru menținerea valorilor noastre, ale Vestului. Nu se întrevede un sfârșit al acestui conflict la orizont, acum, deci, în timp ce admirăm reziliența societății ucrainene în fața atacurilor nejustificate ale Rusiei, trebuie să ne pregătim pentru o confruntare de durată cu regimul Federației Ruse”, a spus oficialul.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

Citește și: