• Firmele din Marea Britanie sunt susținute de stat în perioada carantinei
  • Poliția poate da amenzi pentru cei care nu respectă măsurile
  • Studenții s-au mobilizat, din cauza faptului că bursele și subvențiile de studiu nu au fost plătite de stat către universități

În Londra, numărul cazurilor de infectări a explodat după sărbători. Aproape toate afacerile au fost închise, iar locuitorii au voie să iasă din case cel mult o oră pe zi.

Nu pot depăşi, însă limita cartierului în care locuiesc, spune Cezar Vanaucec. El este antreprenor român, stabilit de 7 ani în Londra. Împreună cu soţia sa are o firmă în domeniul contabilităţii.

Din cauza pandemiei, anul trecut au pierdut 40% din clienţi. Cezar aşteaptă acum cu nerăbdare să se imunizeze pentru a scăpa de restricţii. Afacerea familiei supravieţuieşte acum cu ajutoarul primit de la statul englez.

Cezar Vanaucec, antreprenor român din Londra: „Nu mai putem să deschidem biroul şi plătim în continuare chiria. Încercăm să lucrăm de acasă pe cât putem, prin telefon şi zoom şi aşa mai departe. Este al treilea lockdown şi cel mai serios de până acum. Cel mai serios pentru că poliţia poate să dea amenzi. S-a votat legea în parlament şi o să începă cu 200, 400, 600 şi tot aşa o să ajungi la 6400 de lire amendă dacă nu respecţi regulile.”

Alături de Cezar lucrează și fratele său. A ajuns în Londra în septembrie anul trecut, după ce a fost admis cu bursă la o facultate din Marea Britanie.
Până acum statul britanic nu i-a virat banii în contul universităţii, aşa că Alexandru e nevoit să lucreze pentru a-şi acoperi taxele. Trebuie să achite facturile, chiar dacă face cursurile online.

Alexandru Vanaucec, student român din Londra: „Studenţii au cam fost uitaţi. Plătim şi noi chirii, taxa de şcolarizare care este foarte mare, undeva la aproape 10 mii lire. Deja s-au organizat sindicatele de studenţi şi tot felul de organizaţii studenţești, chiar şi petiţii online, pentru reducerea taxei.”

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE