Spitalul Judeţean Craiova, fără autorizație de la ISU. Electrician: „Nu e nicio problemă cu instalația electrică. Problema e că avem salariile mici”

Din 2019, toate spitalele care au peste 300 de paturi sunt obligate să aibă şi servicii pentru Situaţii de Urgenţă. Teoretic. În realitate, multe dintre aceste spitale funcţionează de ani de zile fără autorizaţii. Un exemplu este cel mai mare spital din Oltenia.

Spitalul Judeţean Craiova, fără autorizație de la ISU

Clădirea principală a Spitalului Judeţean Craiova, un colos cu 10 etaje, construit acum 50 de ani, nu are autorizaţie de la ISU.

Aici se află Clinica ATI, sălile de operaţii şi cele mai importante secţii. La începutul anului, pompierii au amendat spitalul cu 25.000 lei, însă problema tot nu a fost rezolvată, spune actualul manager al instituţiei, Laurenţiu Ivanovici. Principala problemă o reprezintă reţeaua electrică

“Au fost executate lucrări, în urmă cu 7-8 ani în ATI. Practic, la acea dată a fost schimbată şi reţeaua electrică. Rămâne să ne convingem, în urma unui audit energetic, dacă instalaţie de energie electrică a Secţiei de Terapie Intensivă este în parametri, că respectă normele legale.”, a explicat Laurenţiu Ivanovici, manager SJU Craiova.

Au paturi la ATI, dar n-au autorizații

55 de paturi de Terapie Intensivă sunt în clinica ATI. 24 sunt acum operaţionale în zona COVID. Iar în urmă cu trei săptămâni, clinica ATI COVID a fost extinsă cu încă 10 paturi.

Acestea nu sunt operaţionale încă pentru că nimeni nu ştie dacă reţeaua electrică ar putea suporta un consum atât de mare.

La lumina unei lanterne, electricienii spitalului care repară ceva la tabloul electric chiar din această zonă, spun că totul este în regulă cu instalaţia.

Electrician: „Nu e nicio problemă. Din punctul nostru de vedere e o problemă că ne mai trebuie bani. Avem salariile mici.

Dacă sunt sau nu probleme, vor stabili cei ISU Dolj care au reluat controalele în toate spitalele din judeţ.

Exit mobile version