• În cadrul proiectului au fost analizate 11 variante de traseu
  • Ministrul Transporturilor: 70% a contat criteriul economic și 30%, cel de mediu
  • Proiectul beneficiază de 4,9 milioane de lei, bani din fonduri europene

A fost stabilit traseul final al tronsonului de autostradă Timișoara – Moravița. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus că au fost studiate mai multe variante de traseu.

Ministrul a explicat faptul că în cadrul acestui proiect au fost cercetate 11 variante de traseu. Toate au fost comparate în cadrul analizei multicriteriale, pe baza unor norme economice și de mediu – „70% a contat criteriul economic și 30%, cel de mediu”.

Potrivit lui Cătălin Drulă, varianta aleasă a fost cea cu numărul 5, care a obținut 85 de puncte din 100, în vreme ce a doua clasată a obținut doar 54. Această rută se va desprinde din A1, în zona Remetea Mare, va continua în paralel cu centura Timișoara Sud, până în zona Giroc, unde va fi realizat un drum de legătură. Apoi, traseul va merge spre sud pe ruta Jebel – Opaița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia, de unde va continua spre Pancevo.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Anul acesta proiectul beneficiază de alocări de 4,9 milioane de lei de la bugetul de stat, din fonduri europene. Pentru cele 24 de luni necesare studiului de fezabilitate a fost semnat un contract cu o valoare care depășește 9 milioane de lei.