- „Incertitudinea este o slăbiciune”. Asta le-a spus președintele Ucrainei Volodimir Zelenski liderilor alianței care au ajuns la Summitul NATO de la Vilnius.
- Volodimir Zelenski pleacă de la Vilnius cu promisiunea fermă pentru o procedură de intergrare în alianță simplificată și noi ajutoare militare.
- Radu Magdin, analist politic: Ucraina pune lucrurile în mișcare, dincolo de vorbe.
„Incertitudinea este o slăbiciune”. Asta le-a spus președintele Ucrainei Volodimir Zelenski liderilor alianței care au ajuns la Summitul NATO de la Vilnius. Volodimir Zelenski pleacă de la Vilnius cu promisiunea fermă pentru o procedură de intergrare în alianță simplificată și noi ajutoare militare.
„Viitorul Ucrainei este în NATO și vom vorbi despre Ucraina” spun liderii occidentali. Însă nu s-a dat vreun calendar pentru aderare, iar garanțiile de securitate oferite sunt armament suplimentar și eventuale relaxări a condițiilor formale pentru aderare.
Radu Magdin, analist politic: Ucraina pune lucrurile în mișcare, dincolo de vorbe
Radu Magdin, analist politic, este de părere că Zelenski trebuie să fie sau trebuie să pară mulțumit, „însă el știa că nu intra în NATO tura asta, pentru că era nerealist.”
„Interesul lui este să-și țină audiența acasă și să obțină cât mai multe lucruri prin negociere, în schimbul faptului că nu vine cu felicitarea de la NATO. Dacă e să ne uităm la sprijin, sprijinul există, deci logistica de armament va continua și chiar va fi suplimentată, pentru că nu vorbim doar de simbolismul în momentul de față. Eu cred că în momentul de față Ucraina chiar pune lucrurile în mișcare, dincolo de vorbe.
Cert este că peste tot la organizațiile internaționale sunt foarte multe vorbe și, cu cât vorbele sunt mai frumoase, cu atât îți dai seama că ceva va întârzia.
Faptul că cineva vine și spune că Ucraina are nevoie de muniție, faptul că Stoltenberg face asta este un instrument de presiune asupra aliaților să livreze echipamente la timp”, a spus Radu Magdin la ȘTIU, pe Aleph News.
Citește și:
- SUA își explică refuzul de a oferi Ucrainei un calendar de aderare. Ce motive au găsit americanii
- Câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă? 30% dintre cuplurile din România dorm separat
- Radu Carp, despre aderarea Ucrainei la NATO: Nu trebuie să cădem în capcana garanțiilor care nu pot fi respectate