UE denunță atacurile cibernetice ale rușilor. Hackerii vizează informații sensibile despre oficialii statelor membre

atacuri cibernetice

atacuri cibernetice

Uniunea Europeană a atribuit, vineri, Rusiei o serie de atacuri cibernetice care vizează oficiali din state membre, în cadrul unei campanii care are rolul subminării democrației, cu doar două zile înaintea scrutinului parlamentar din Germania.

„Unele state membre UE au observat activități cibernetice negative, în cadrul unei campanii denumite Ghostwriter, asociind aceste activități cu statul rus. Activitățile de acest fel sunt inacceptabile, în contextul în care încearcă să amenințe integritatea, securitatea, valorile democratice şi principiile fundamentale ale democrațiilor noastre”, afirmă Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, într-un comunicat postat pe site-ul Consiliului UE şi vizualizat de MEDIAFAX.

Activități cibernetice au rol de subminare a democrației europene

„Aceste activități cibernetice negative vizează numeroși membri ai parlamentelor, oficiali guvernamentali, politicieni, reprezentanți ai presei şi ai societății civile din spațiul UE, prin accesarea sistemelor computerizate şi a conturilor personale, sustrăgând date. Aceste activități intră în contradicție cu normele comportamentelor responsabile ale statelor în spațiul cibernetic, așa cum sunt susținute de toate statele membre ONU, şi încearcă să submineze instituțiile şi procesele noastre democratice, inclusiv prin permiterea dezinformării şi manipulării informațiilor”, subliniază Josep Borrell Fontelles.

„Uniunea Europeană şi statele membre denunță vehement aceste activități cibernetice negative, pe care toţi cei implicați trebuie să le oprească imediat. Îndemnăm Federația Rusă să adere la normele comportamentelor responsabile în spațiul cibernetic. Uniunea Europeană va analiza această problemă în viitoarele reuniuni şi va lua în considerare noi măsuri”, avertizează Josep Borrell Fontelles.

Conform publicaţiei Der Spiegel, acuzaţiile Uniunii Europene, formulate cu doar două zile înaintea scrutinului parlamentar din Germania, se referă inclusiv la atacuri cibernetice care au vizat anul acesta sute de politicieni germani.

Exit mobile version