• Archie, un băiat de 12 ani pe care părinții l-au găsit în aprilie inconștient în casă, după ce ar fi participat la o provocare pe net de a-și ține respirația, a murit sâmbătă.
  • Asta după ce spitalul a decis să-l deconecteze de la aparate.
  • Băiatul rămăsese cu leziuni cerebrale grave, iar părinții săi luptaseră în justiție, inclusiv la CEDO, pentru a împiedica o astfel de decizie medicală.

Un băiat din Marea Britanie de 12 ani cu leziuni cerebrale, aflat în centrul unei bătălii juridice internaționale pentru stabilirea continuării sau întreruperii îngrijirilor medicale care îl ţineau în viaţă, a murit, a anunţat familia sa, scrie forbes.

Părinţii lui băiatului au făcut recursuri la cele mai înalte instanţe din Marea Britanie şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva încetării tratamentelor care îl ţineau în viaţă pe băiatul aflat în moarte cerebrală. De asemenea, ei nu au reuşit să convingă instanţele să le permită să îl mute pe Archie într-un centru pentru bolnavi incurabili.

FOTO The Guardian

Medicii care s-auocupat pe Archie au declarat că o continuare a tratamentelor care îl ţineau în viaţă nu ar fi fost în interesul lui, iar mutarea într-un centru pentru bolnavi incurabili i-ar fi putut înrăutăţi situaţia.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Băiatul a fost găsit acasă inconştient pe 7 aprilie şi de atunci nu şi-a mai revenit.

Potrivit mamei sale, el a participat la o provocare pe reţelele de socializare pentru a-şi ţine respiraţia până când a leşinat. Înainte de accident, era un băiat atletic, care făcea sport, potrivit .

,,Sunt cea mai mândră mamă din lume, un băieţel atât de frumos; şi a luptat până la capăt„, a declarat reporterilor mama lui Archie, Hollie Dance, în faţa spitalului.

Archie Battersbee era considerat de medici în moarte cerebrală, iar justiţia britanică autorizase spitalul să pună capăt tratamentelor care îl ţineau în viaţă.

Părinţii săi, Hollie Dance şi Paul Battersbee, susţinuţi de o organizaţie creştină, au refuzat să decidă să îşi lase fiul să moară. Regatul Unit a fost deja marcat în trecutul recent de alte două cazuri comparabile.

În aprilie 2018, un copil de 23 de luni, Alfie Evans, care suferea de o boală neurodegenerativă rară, a murit după o lungă luptă juridică a părinţilor săi împotriva încetării tratamentului.

Părinţii săi primiseră în special sprijinul Papei Francisc, care lansase mai multe apeluri pentru întreţinerea vieţii băiatului. În 2017, Charlie Gard, care suferea de o boală genetică rară, a murit cu puţin timp înainte de prima aniversare, după întreruperea ventilaţiei artificiale în pofida înmulţirii recursurilor de către părinţi.