Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade a zguduit vestul Chinei. 6 persoane au fost rănite și 47 de case s-au prăbușit

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 a lovit marți dimineața o parte slab populată din regiunea Xinjiang din vestul Chinei. 6 persoane au fost rănite și peste 120 de case s-au prăbușit, au anunțat autoritățile.

Cutremurul a zguduit comitatul Uchturpan, la ora 2 dimineața, a declarat Centrul rețelelor de cutremure din China. Aproximativ 200 de salvatori au fost trimiși la epicentru, scrie AP.

Dintre cele șase persoane rănite, două au suferit răni grave. 47 de case s-au prăbușit, 78 de case au fost avariate, a postat guvernul Regiunii Autonome Xinjiang Uygur pe contul său oficial Weibo.

Cutremurul a doborât liniile electrice, dar conexiunea a fost restabilită rapid, au anunțat autoritățile din Aksu. Comitatul muntean Uchturpan avea aproximativ 233.000 de locuitori în 2022, potrivit autorităților din Xinjiang.

Citește și

Exit mobile version