Veste bună pentru aproximativ 1.4 milioane de români: Guvernul a adoptat majorarea salariului minim

După ce a înghețat salariile bugetarilor anul ăsta și a fost și lăudat de președintele Iohannis, premierul Cîțu a anunțat azi că Guvernul a adoptat majorarea salariului minim. De la 2.230 de lei, la 2.300 de lei.

E o veste importantă pentru aproximativ 1,4 milioane de români. Aproape toți lucrează în mediul privat.

Români plătiți cu salariul minim

Foto: Aleph News

Pentru că din cei 1,25 milioane de bugetari, doar 20 de mii sunt plătiți cu salariul minim. În timp ce la privat, sunt 1,3 milioane de angajați care primeau până acum 2.230 de lei pe lună, din totalul de 3,8 milioane.

„Majoritatea meseriilor din sectorul bugetar sunt calificate. În sectorul economic privat, marea problemă este că angajatorii fac parti-pris-uri cu o parte din lucrători și îi lasă la nivelul salariului minim și mulți compensează printr-un transfer de bani ilicit”, a explicat Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa.

Echipa de la Ziarul Financiar a făcut și o comparație în privința salariului mediu la stat versus privat.

Bugetarii, plătiți mai bine

Foto: Aleph News

La stat, salariul mediu brut în 2020 a fost de aproape 7000 de lei, în timp ce la privat doar 4.700 lei.

Exit mobile version