- Parchetul din Paris deschide o anchetă cu privire la explozia de la Paris American Academy.
- În urma exploziei de pe Rue Saint-Jacques, faţada unui imobil s-a surpat în întregime.
- Potrivit unui nou bilanț, sunt 29 de persoane rănite, dintre care 4 în stare critică și 25 în stare gravă.
UPDATE
Parchetul din Paris a deschis miercuri o anchetă cu privire la vătămare din culpă prin încălcarea unei obligaţii de precauţie sau siguranţă, în urma unei explozii în arondismentul al V-lea al capitalei franceze, soldată cu 16 răniţi, scrie Le Figaro.
,,Detonări au fost auzite, fără ca nimic să permită, pentru moment, să se stabilească originea incendiului”, a anunţat într-un comunicat Parchetul Parisului, care a anunţat că procurorul Parisului, Laure Beccuau, urma să se ducă la faţa locului.
Procurorul Republicii la Paris, Laure Beccuau, a justificat deschiderea unei anchete cu privire la vătămare din culpă prin încălcarea unei obligaţii de precauţie sau siguranţă.
,,Trebuie să stabilim dacă s-a respectat sau nu o reglementare sau dacă a avut loc o imprudenţă individuală”, a anunţat ea într-o conferinţă de presă.
,,Este o încadrare aleasă pentru că ni s-a părut pertinentă potrivit primelor elemente pe care le avem, care arată că explozia provine din imobil” , a precizat ea.
,,Aspectul judicar s-a impus din cauza numărului victimelor. Toate investigaţiile tehnice, audierile, exploatarea supravegherii video vor fi întreprinse” , a anunţat ea.
Conducerea regională a Poliţiei Judiciare a fost însărcinată cu investigaţiile.
2 persoane sunt căutate printre dărâmături
În aceste momente au loc cautari sub dărâmături, iar incendiul a fost stins, a anunţat prefectul Poliţiei Parisului, Laurent Nunez.
,,Operaţiunile sunt în curs” , a anunţat într-o conferinţă de presă Laurent Nunez.
Un bilanț revizuit al Prefecturii de Poliție din Paris indica faptul că 25 de persoane se află în stare gravă, iar 4 sunt în stare critică.
Explozia a avut loc la numărul 227, pe rue Saint Jacques, în arondismentul al V-lea, la ora locală 16.55 (17.55, ora României), ,,înăuntrul unui imobil în care se află o academie de modă americană şi nu numai” , a precizat el.
,,Explozia a generat imediat un incendiu, la care au intervenit pompierii din Paris. Două imobile vecine au fost evacuate, destabilizate de explozie. Geamuri au fost spulberate de suflul exploziei” , a anunţat el.
ȘTIRE INIȚIALĂ
O explozie de gaz s-a produs, miercuri, 21 iunie, în arondismentul al cincilea din Paris, rezultând un incendiu care a afectat unele clădiri, a anunțat primarul acestui arondisment pe Twitter, scrie Sky News.
Poliția din Paris a îndemnat populația să evite zona. Mai multe imagini cu incendiul de după explozie au fost publicate pe rețelele sociale.
Grosse explosion rue Saint-Jacques, près du Val-de-Grâce. #Paris pic.twitter.com/xULTlIaW33— Damien Leblanc (@damien_leblanc) June 21, 2023
URGENT EXPLOSION PARIS
Des pompiers en nombre, rue Gay-Lussac et rue Saint-Jacques, dans le 5e arrondissement de Paris, après l’énorme explosion qui semble avoir détruit un immeuble de la place Alphonse Laveran. Pas de bilan humain pour le moment. pic.twitter.com/HFWReBVrJb— Olivier Biffaud (@bif_o) June 21, 2023
#BREAKING: Large gas explosion reported in Paris, France, in the 5th arrondissement known as the Latin Quarter. Large fire burning. pic.twitter.com/NF7gFirAGT— Moshe Schwartz (@YWNReporter) June 21, 2023
Explosion à Paris: "On a entendu une grosse déflagration", explique un témoin pic.twitter.com/Jw4MyeqHRu— BFMTV (@BFMTV) June 21, 2023
Ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, a declarat că un incendiu este în desfășurare pe Rue Saint-Jacques, în arondismentul cinci din Paris, în apropiere de Jardin Du Luxembourg și de Universitatea Sorbona.
În urma exploziei de pe Rue Saint-Jacques, faţada unui imobil s-a surpat în întregime, scrie Le Figaro.
Prefectura i-a îndemnat pe parizieni la „evitarea zonei”.
Prim-viceprimarul arondismentului al cincilea, Édouard Civel, a anunțat că mai multe „imobile au luat foc” în urma unei „explozii de gaze naturale”.
Zeci de pompierii și polițiști din Paris intervin la faţa locului, deasupra căruia se ridica o coloană de fum. Imaginile publicate online suprind mult moloz pe stradă.
Cel puțin 7 persoane au fost rănite
Mai multe persoane au fost transportate de către salvatori, pe tărgi, afară din imobilul surpat.
„Rămâneţi la distanţă, pentru a permite pompierilor să intervină” , le-a cerut parizienilor Civel, într-un mesaj publicat pe Twitter.
Potrivit unor surse din cadrul poliției, citate de Le Figaro, cel puțin patru persoane au fost rănite în explozia produsă în arondismentul cinci al Parisului și se află în stare gravă. Acest bilanț a fost confirmat de primarul celui de-al cincilea arondisment, Florence Berthout.
Potrivit mai multor martori, unele persoane sunt prinse sub dărâmături.
Citește și
Telecomunicațiile care ajută la căutarea submersibilului pierdut sunt furnizate de SpaceX