- Căldura sufocantă a crescut riscul de incendii, cum ar fi incendiul ,,exploziv” Oak Fire, care a izbucnit vineri în California, în apropiere de Parcul Național Yosemite.
- Zeci de milioane de americani care se coceau deja într-un val de căldură toridă s-au pregătit sâmbătă pentru temperaturi record care vor continua să crească.
- În ultimii ani, California și alte părți din vestul Statelor Unite au fost devastate de incendii uriașe cauzate de anii de secetă și de încălzirea globală.
Un val de „căldură extremă” loveşte zeci de milioane de americani în acest weekend, cu numeroase temperaturi record aşteptate în centru şi nord-est şi un incendiu care se răspândeşte alarmant în California, Le Monde.
Advertisment
„Oak Fire” a izbucnit vineri în comitatul Mariposa, în apropierea Parcului naţional Yosemite şi a uriaşilor săi arbori sequoia, şi s-a deplasat deja pe mai mult de 3.800 de hectare, distrugând zece proprietăţi şi avariind alte cinci, potrivit unui buletin de sâmbătă al Departamentului californian al pădurilor şi protecţiei împotriva incendiilor.
Mai multe drumuri au fost blocate şi s-a dispus evacuarea mai multor zone, în timp ce incendiul, de ,,activitate extremă” şi combătut de peste 500 de pompieri, nu era deloc sub control sâmbătă, potrivit sursei.
Peste 6.000 de persoane au fost evacuate, potrivit unui purtător de cuvânt al acestui organism, precizând ca angajaţi din diferite servicii s-au adunat din toată California pentru a da o mână de ajutor.
Los Angeles Times a estimat că va trebui probabil o săptămână pentru a-l circumscrie.
Potrivit unui climatolog de la Universitatea California din Los Angeles, Daniel Swain, incendiul ,,s-a extins semnificativ în aproape toate direcţiile„, ,,în contextul unei încărcături mari de combustibil şi al secetei extreme”.
,,Seria de incendii relativ modeste, nedistructive, care au lovit California până acum în acest sezon, pare să se încheie”, a scris el pe Twitter.
Vestul american a cunoscut deja incendii de o amploare şi intensitate excepţionale în ultimii ani, cu o prelungire foarte netă a sezonului incendiilor, fenomen pe care oamenii de ştiinţă îl atribuie schimbărilor climatice.
Partenerii noștri