- Protestarii au blocat luni dimineață accesul în Knesset, unde va fi votat luni în prima lectură proiectul de reformă a justiției din Israel.
- Benjamin Netanyahu a fost externat din spital după ce, duminică, i-a fost montat un stimulator cardiac.
- Joe Biden cere amânarea reformei, ”o sursă de diviziune în Israel”.
Protestatarii au blocat luni dimineață accesul în Knesset, unde va fi votat în primă lectură proiectul de reformă de Justiției din Israel. Zeci de oameni au fost arestați, poliția a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii.
Sunt sute de mii de oameni la Ierusalim, au venit să conteste reforma din toate colțurile Israelului. Peste 10.000 de rezerviști au anunțat că nu vor mai răspunde mobilizării.
Cele mai mari 150 de companii din Israel au intrat în grevă luni dimineață, scrie Haaretz. Cele mai multe benzinării din Israel sunt închise, la fel și mall-urile și centrele comerciale.
Premierul Benjamin Netanyahu, internat în spital duminică pentru montarea unui stimulator cardiac, a anunțat că va merge și el în Parlament. Potrivit CNN, sunt cele mai luni dezbateri din istoria Israelului. Atât de mulți parlamentari s-au înscris să ai cuvântul, încât discuțiile vor dura mai mult de 24 de ore.
Președintele Joe Biden le cere israelienilor, pentru a doua oară într-o săptămână, să nu se grăbească în adoptarea reformelor.
”Din punctul de vedere al prietenilor Israelului din Statele Unite se pare că actuala propunere de reformă judiciară este o sursă de diviziune a țării din ce în ce mai mare, nu din ce în ce mai mică”, a transmis Biden.
Reforma legilor justiției prevede restrângerea puternii Curții Constituționale. Contestatarii reformei susțin că asta ar crește puterea Parlamentarilor și s-ar putea ajunge la dictatură.
Duminică noaptea, președintele Isaac Herzog le-a propus partidelor o mediere. Potrivit Ynet, este posibilă o amânare a reformei, dar nu există consens asupra perioadei: liderul opoziției, Yair Lapid cere 15 luni, în timp de liderii din Likud, partidul lui Netanyahu, nu acceptă mai mult de trei luni.
Citește și
2.500 de turiști au fost evacuați din Corfu. Cinci regiuni din Grecia au risc maxim de incendii luni
Inteligența artificială inovează lumea jocurilor video. Ce este „Project Gameface” de la Google