Vot unanim în ședință: PNL a ales calea „prin noi înșine” în alegerile din 2024

Moțiunea de cenzură s-a votat marți.

Moțiunea de cenzură s-a votat marți.

Liderii liberali, întruniți vineri la Sinaia, au decis, cu unanimitate de voturi, ca PNL să candideze pe liste separate la alegerile de anul viitor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea partidului.

Liderii PNL au analizat cele trei opțiuni pentru alegerile de anul viitor, respectiv candidatură pe liste separate, în alianță cu PSD sau într-o largă coaliție de dreapta, au spus pentru MEDIAFAX surse din interiorul conducerii partidului.

„Analizăm cele trei opțiuni și se vor folosi în analiză de sondajele de opinie realizate la nivel național și cele 45 de cercetări sociologice realizate la nivel local și județean. Dacă vor aborda anul electoral , alături de PSD într-o alianță electorală sau într-o largă coaliție de dreapta. Vom consulta toți șefii de filiale precum și foștii președinți ai PNL și președinții Consililor Județene și ai municipiilor reședință de județ”, au afirmat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Liderii liberali sunt reuniți în ședința Biroului Politic Național al PNL, care are loc la Sinaia.

Citește și

Exit mobile version