- 80% din ajutorul american pentru Ucraina și Israel va fi cheltuit tot de SUA.
- 19% din bani vor fi folosiți pentru Pentagon și serviciile secrete americane.
- 57 mld. $ din pachetul de 95 mld. $nu vor părăsi niciodată teritoriul SUA.
- 20 mld. $ sunt alocați pentru ajutor economic și umanitar, restul merg pentru armament.
- SUA creează mii de locuri de muncă în industria de armament, ca să facă față cererii.
80% din ajutorul american pentru Ucraina și Israel va fi cheltuit în SUA sau pentru armata SUA. Din cele 95 de miliarde de dolari pe care congresul american le-a aprobat pentru Ucraina, Israel și zona Pacificului, în special Taiwan, 57 de miliarde nici nu vor părăsi teritoriul SUA, arată o analiză Washington Post.
60 de miliarde pentru Ucraina, 14 miliarde pentru Israel, 8 miliarde pentru regiunea Indo-Pacific, 9 miliarde pentru asistență umanitară în zonele de conflict, 2,5 miliarde pentru a susține operațiunile Comandamentului Central american și jumătate de miliard pentru refugiații ucraineni din SUA. Când spunem 60 de miliarde pentru Ucraina și 14 miliarde pentru Israel, nu înseamnă că vor primi banii. Americanii își vor reface stocurile de arme pe care le-au livrat deja, vor fabrica arme noi și vor finanța Pentagonul și Serviciile Secrete ca să gestioneze consecințele războaielor din Ucraina și Israel. Inclusiv pentru bazele americane din SUA sau cheltuielile de antrenare a soldaților ucraineni.
Va fi finanțată, de asemenea, construirea unor noi fabrici de armament, se vor crea mii de locuri de muncă. Și când vorbim despre ajutorul umanitar și economic, care va fi de 20 de miliarde, cea mai mare parte a banilor rămâne tot la companii americane. Alimentele trebuie cumpărate în SUA, iar legea spune că trebuie transportate cu containere americane.
Vin comenzi de la aliații NATO care au ajutat Ucraina și care trebuie acum să își înlocuiască stocurile. În ultimii patru ani, comenzile externe pentru industria de armament americană au crescut spectaculos. Olanda, de exemplu, și-a dublat comenzile. Polonia a dat Ucrainei 250 de tancuri și apoi a comandat în SUA 370 de tancuri Abrams, de 6 miliarde de dolari. Cumpără și elicoptere de 12 miliarde. Și România cumpără 54 de tancuri Abrams, a semnat contractul anul trecut. Am cumpărat deja armament de 7,5 miliarde de dolari: tancurile, sisteme Patriot, Piranha 5. Alți bani au fost dați pentru antrenarea piloților pentru F-16 și muniție, încă 1 miliard și ceva de dolari. Și planul este ca anul acesta să fie semnat un contract de 6 miliarde și jumătate, pentru 32 de avioane F35.
Citește și