Noul președinte al SUA a depus jurământul: „Vom înfrânge terorismul domestic și extremismul”

UPDATE 19.50. Joe Biden a publicat primul mesaj pe contul oficial de Twitter al președintelui SUA, POTUS(President Of The United States, n.red.).

„Nu e timp de pierdut când vine vorba de a lupta cu criza cu care ne confruntăm. De aceea, azi mă îndrept spre Biroul Oval pentru a mă apuca de treabă și a oferi americanilor acțiuni curajoase”, a scris Biden pe Twitter.

UPDATE 19.40. Fostul vicepreședinte Mike Pence, prezent la ceremonie alături de soția sa, a plecat de la Capitoliu, condus de noul vicepreședinte SUA Kamala Harris.

UPDATE 19.30. Ceremonia de învestire s-a încheiat.

UPDATE 18.48. Joe Biden a depus jurământul și este cel de-al 46-lea președinte al SUA.

Putem să ne unim forțele, să oprim strigătele și să reducem temperatura. Întrucât, fără unitate nu există pace, ci doar amărăciune și furie. Niciun progres, doar indignare istovitoare. Nicio națiune, doar o stare de haos. Acesta este momentul nostru istoric de criză și provocări, iar unitatea este drumul înainte. Trebuie să abordăm acest moment ca Statele Unite ale Americii. Dacă facem acest lucru, vă garantez că nu vom eşua. Nu am eșuat niciodată în America atunci când am acționat împreună.

Acum, în acest moment, în acest loc, să începem din nou, cu toții. Să începem să ne ascultăm din nou unii pe alții, să ne auzim unii pe alții, să ne vedem unii pe alţii, să avem respect unii faţă de ceilalţi. Politica nu trebuie să fie un foc violent care distruge totul în calea sa. Niciun dezacord nu trebuie să fie o cauză de război total. Și trebuie să respingem o cultură în care datele sunt manipulate și chiar inventate.

Dragi americani, trebuie să avem o atitudine diferită. America trebuie să fie

mai bună. Și cred că America este mult mai bună decât situaţii de acest tip. Priviţi în jurul vostru: Suntem în umbra cupolei Capitoliului, așa cum a fost menționat mai devreme, finalizat în timpul Războiului Civil, când însăşi ideea de uniune era în balanță. Şi totuşi am rezistat. Am prevalat. De aici, putem vedea Marele monument unde dr. King a evocat visul său. Ne aflăm în locul în care acum 108 ani, la o altă ceremonie de învestitură, mii de protestatari au încercat să blocheze femeile curajoase să organizeze un marş pentru dreptul la vot. Astăzi, marcăm instalarea primei femei din istorie aleasă într-o funcţie de rang naţional, vicepreședintele Kamala Harris. Să nu îmi spuneţi că lucrurile nu se pot schimba.

Ne aflăm lângă Potomac, vizavi de Cimitirul Arlington, unde eroi care au dat ultima măsură deplină a devotamentului se odihnesc în pacea eternă. Suntem la doar câteva zile de când o mulțime violentă a crezut că poate recurge la violență pentru a reduce la tăcere voința poporului, a crezut că poate opri funcţionarea democrației noastre, că ne pot alunga din acest loc sacru. Nu s-a intamplat. Nu se va întampla niciodată. Nu astăzi, nu mâine, niciodată!

Pentru toți cei care ne-au susținut campania, sunt umilit de încrederea pe care ne-aţi acordat-o. Tuturor celor care nu ne-au sprijinit, permiteți-mi să spun acest lucru: Ascultați-mă în timp ce mergem înainte. Ţineţi cont de mine și de inima mea. Dacă totuși nu sunteţi de acord cu noi, așa să fie. Aceasta este democrația. Asta e America. Dreptul de a contesta lucruri în mod pașnic, în cadrul republicii noastre, probabil că este cea mai mare forţă a naţiunii. Totuși, ascultaţi clar, dezacordurile nu trebuie să conducă la dezbinare.

Și asum acest angajament: voi fi un președinte pentru toți americanii. Şi vă promit că voi lupta la fel de mult pentru cei care nu m-au susținut ca pentru cei care m-au susţinut.

În urmă cu multe secole, Sfântul Augustin, un sfânt al Bisericii mele, a scris că un popor este o mulţime definită de obiectivele comune ale iubirii lor. Definit de obiectivele comune ale iubirii lor. Care sunt obiectivele obișnuite pe care le iubim noi, americanii? Asta ne definește ca americani? Cred că știu. Oportunitate, securitate, libertate, demnitate, respect, onoare. Și, da, adevărul.

Ultimele săptămâni și luni ne-au dat o lecție dureroasă. Există adevăr și există minciuni. Minciuni spuse pentru putere și profit. Și fiecare dintre noi avem datoria și responsabilitatea, ca cetățeni, ca americani și mai ales ca lideri, lideri care s-au angajat să onoreze Constituția noastră și să protejeze națiunea, de a apăra adevărul și a învinge minciunile.

Înţeleg că mulți dintre americani privesc viitorul cu temere şi emoţie. Înțeleg că sunt îngrijoraţi de locurile de muncă. Le înţeleg preocupările privind locurile de muncă. Înţeleg că, la fel ca tatăl meu, stau în pat noaptea privind spre tavan şi întrebându-se dacă pot să îşi păstreze asigurările medicale? Oare pot plăti rata creditului ipotecar? Se gândesc la familii, la ce urmează. Vă promit, înţeleg aceste lucruri. Dar răspunsul nu este să ne orientăm spre interior, să ne retragem în facţiuni aflate în competiție, neavând încredere în cei care nu seamănă cu noi, sau care nu aceleaşi convingeri religioase, sau care nu primesc știrile lor din aceleași surse cu noi.

Trebuie să punem capăt războiului noncivil dintre roşu şi albastru, dintre rural versus urban, dintre conservator versus liberal. Putem face acest lucru dacă ne deschidem sufletele în loc să ne împietrim inimile. Dacă arătăm puțină toleranță și modestie și dacă suntem dispuși să ne punem în locul celuilalt, așa cum ar spune mama mea, doar un moment. În viaţă se întâmplă acest lucru: nu ştim ce ne aduce soarta. În unele zile avem nevoie noi de ajutor, în altele trebuie să oferim ajutor.

Așa trebuie să fie. Asta facem unii pentru ceilalţi. Și, dacă suntem în acest fel, ţara noastră va fi mai puternică, mai prosperă, mai pregătită pentru viitor și putem să avem în continuare dezacorduri. Dragi americani, în activităţile viitoare, vom avea nevoie unii de ceilalţi. Avem nevoie de toată forţa noastră pentru a trece de această iarnă întunecată. Intrăm în ceea ce poate fi cea mai dură și mai mortală perioadă a virusului. Trebuie să lăsăm la o parte politica și să înfruntăm, în sfârşit, această pandemie ca o singură națiune. O singură naţiune.

Și vă promit acest lucru, așa cum spune Biblia, putem suporta o noapte, dar bucuria vine dimineața. Vom trece prin asta împreună! Împreună!

Oameni buni, toți colegii mei cu care am lucrat în Cameră și Senat, cu toții înțelegem că lumea ne privește, ne urmărește pe toți astăzi. Iată mesajul meu către cei de dincolo de granițele noastre: America a fost testată și am ieșit mai puternici din asta. Vom remedia alianțele și vom asuma din nou angajamente în lume. Nu pentru a face față provocărilor de ieri, ci provocărilor de astăzi și de mâine.

Și vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru.

Vom fi un partener puternic și de încredere pentru pace, progres și securitate. Ştiți cu toții că am trecut prin atât de multe în această națiune. Și, prima mea acţiune ca președinte, aș vrea să vă rog să vă alăturați într-un moment de rugăciune în tăcere, să ne amintim de toți cei pe care i-am pierdut în ultimul an din cauza pandemiei, cei 400.000 de americani, mame, tati, soți, soții, fii, fiice, prieteni, vecini și colegi.

Îi vom onora devenind poporul și națiunea despre care știm că putem și ar trebui să fim. Așadar, vă rog, să spunem o rugăciune în tăcere pentru toţi cei pierduţi, pentru cei rămaşi în urmă și pentru țara noastră.

Oameni buni, acesta este un moment de testare. Ne confruntăm cu un atac asupra democrației noastre și asupra adevărului. Un virus furios. Inegalităţi din ce în ce mai mari. Problemele rasismului sistemic. Criza climatică. Rolul Americii în lume. Oricare dintre acestea ar fi suficiente pentru a ne provoca în moduri profunde, dar adevărul este că ne confruntăm cu toate în acelaşi timp, prezentând acestei națiuni una dintre cele mai grave responsabilități pe care le-am avut. Acum vom fi testați. Ne vom mobiliza, toți? Este vremea să fim îndrăzneţi, pentru că sunt atât de multe de făcut.

Și acest lucru este sigur: vă garantez că vom fi judecați, voi și eu, în funcţie de modul în care

rezolvăm aceste crize în cascadă din epoca noastră. Întrebarea este dacă ne vom ridica la nivelul provocărilor, dacă vom controla acest moment rar și dificil? Ne vom îndeplini obligația de a transmite o lume nouă, mai bună copiilor noștri? Cred că trebuie. Sunt sigur că şi voi. Cred că vom reuşi. Și atunci când vom reuşi, vom scrie următorul capitol măreţ al istoriei Statelor Unite ale Americii, povestea americană. O poveste care ar putea suna ca un cântec care înseamnă mult pentru mine. Se numește imnul american. Și există un vers care iese în evidenţă, cel puțin pentru mine, și sună așa: „Munca și rugăciunile secolului ne-au adus până în ziua de azi, care va fi moștenirea noastră, ce vor spune copiii noștri? Să ştiu în inima mea când îmi trec zilele. America, America, ți-am dat tot ce am avut mai bun”.

Să adăugăm propria noastră lucrare și rugăciunile la povestea în desfăşurare a marii noastre națiuni. Dacă facem acest lucru, atunci când zilele noastre vor trece, ce vor spune despre noi copiii noștri şi copiii copiilor noştri: „Au dat tot ce au avut mai bun; și-au făcut datoria; au vindecat un pământ dezbinat”.

Dragi americani, închei de unde am început, cu jurământul sacru înaintea lui Dumnezeu și a tuturor: vă dau cuvântul meu, voi fi întotdeauna alături de voi. Voi apăra Constituția. Voi apăra democrația noastră. Voi apăra America. Vă voi oferi toate tuturor, voi menţine tot ce fac pentru voi, nu mă voi gândi la putere, ci la posibilități. Nu la interesul personal, ci la binele public. Și, împreună, vom scrie o poveste americană a speranței, nu a temerii, a unităţii, nu a diviziunilor. A luminii, nu a întunericului. O poveste a decenţei și demnităţii. A iubirii și vindecării. A măreției și bunătăţii. Fie ca aceasta să fie povestea care ne îndrumă. Povestea care ne inspiră și povestea care spune veacurilor care vin că am răspuns chemării istoriei. Am înţeles momentul. Democraţia și speranța, adevărul și dreptatea nu au murit sub ochii noştri, ci au prosperat. Că America și-a asigurat libertatea acasă și a fost încă o dată un far pentru lume. Este ceea ce le datorăm înaintașilor noștri, unii altora și generațiilor care urmează.

Deci, cu scop și determinare, ne îndreptăm către acele sarcini ale timpului nostru, susținuţi de credință, conduşi de convingeri și devotaţi unii altora și țării pe care o iubim din toata inima noastră. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze America și Dumnezeu să ne protejeze trupele! Mulțumesc, America!

Foto: Profimedia

UPDATE 18.42. Kamala Harris a depus jurământul.

UPDATE 18.30. A început ceremonia de inaugurare a lui Joe Biden.

UPDATE 18.00. Alerta cu bombă de la Curtea Supremă nu se confirmă.

UPDATE 17.40. Joe Biden și Kamala Harris au ajuns la Capitoliu pentru ceremonia de inaugurare.

UPDATE 17.25. Alertă cu bombă în clădirea Curții Supreme din SUA.

UPDATE 16.45. Joe Biden scrie pe Twitter că „e o nouă zi în America”.

UPDATE 16.00. Donald Trump a respectat tradiția și a lăsat un bilet cu un mesaj pentru Joe Biden în Biroul Oval. Conținutul mesajului nu a fost dezvăluit.

UPDATE 15.35. Ultimul discurs al lui Donald Trump în calitate de președinte SUA

Donald Trump: Au fost patru ani incredibili, am făcut atât de multe împreună. Mulțumesc familiei, staff-ului, oamenii nu știu cât de mult a muncit această familie. Aș fi putut avea o viață mult mai ușoară, dar asta am ales. A fost ceva foarte special, am făcut foarte multe. Prima Doamnă e o femeie delicată și frumoasă și și-a îndeplinit misiunea.

Melania Trump: Să fiu Prima Doamnă a fost cea mai mare onoare. Mulțumesc pentru susținere, veți fi în gândurile mele, Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Donald Trump: În următoarele luni veți vedea niște cifre minunate. Peste o lună, când vom sta în Florida .

Doresc noii Administrații succes, cred că vor avea succes pentru că i-am lăsat foarte bine. În ciuda pandemiei, lucrurile pe care le-am făcut au fost incredibile și nu le-aș fi putut face fără voi. Vă iubim, vă spun „La revedere!”, ne vom întoarce, într-un fel sau altul.

Mulțumesc vicepreședintelui Mike Pence, Congresului, am făcut atâtea lucruri minunate. Vă doresc o viață bună!

UPDATE 15.15. Elicopterul care îl duce pe Donald Trump la baza Andrews a decolat de pe peluza Casei Albe.

De ce nu participă Donald Trump la ceremonia lui Joe Biden. Iulian Chifu: Donald Trump nu va mai ține prim planul

”Este o formă de a nu recunoaște înfrângerea în fața lui Joe Biden, inclusiv discursul său în care spune că se roagă pentru succesul viitoarei administrații. Eu nu cred că Donald Trump va mai ține prim planul. Sigur, dezbaterile din Senat vor urmă pentru punerea sa sub acuzație, respectiv judecare. Vom auzi despre Donald Trump, dar situația va fi mai puțin plăcută pentru el” a comentat analistul Iulian Chifu la Aleph News. 

În ultimele lui ore la Casa Albă, Donald Trump a graţiat 73 de persoane și autorizat declasificarea unor documente din “Ancheta Rusia”

În ultimele lui ore la Casa Albă, Donald Trump a graţiat 73 de persoane și a comutat pedeapsa pentru alte 70. Pe lângă Steve Bannon, pe listă se află şi rapperii Black Kodak şi Lil Wayne. Amândoi au fost condamnaţi la închisoare pentru port ilegal de arme. Black Kodak i-a transmis lui Trump pe Twitter, în urmă cu câteva luni că dacă va fi graţiat va dona un milion de dolari pentru caritate. Atât rapperii cât şi fanii acestora, au fost în culmea fericirii după eliberare.

Președintele Donald Trump a autorizat declasificarea unui set de documente legate de anchetarea implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, informează Politico.

Zi istorică în Statele Unite

E o zi istorică în Statele Unite cu învestirea lui Joe Biden. Abia peste 1.000 de fni se va mai repeta. Asta pentru că data de 1.20.21, așa cum o scriu americanii, este un palindrom.

Donald Trump va părăsi Casa Albă înainte de a începe ceremonia de inaugurare a lui Biden

Donald Trump rupe tradiția și nu va participa la ceremonia de învestire a lui Biden. Are programată o ceremonie la baza militară Andrews, apoi va pleca spre Florida cu Air Force One, înainte de ceremonia lui Biden. Trump se va instala la reședința din Mar-a-Lago, noua lui casă de acum înainte, relatează The Gurdian.

Primul discurs al lui Joe Biden la Washington a fost în memoria victimelor COVID

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au adus un tribut victimelor răpuse de coronavirus. Ceremonia a avut loc în faţa Memorialului Abraham Lincoln în Washington. Din cauza virusului şi-au pierdut viaţa 400.000 de cetăţeni americani.

Joe Biden, preşedintele ales al SUA: ”Ca să ne vindecăm trebuie să ne amintim. E greu uneori să îţi aminteşti, dar aşa ne vindecăm. E important să facem acest lucru ca naţiune. De asta suntem aici acum între apus şi amurg. Haideţi să aprindem luminile în întuneric în timp ce reflectăm şi ne amintim de cei pe care i-am pierdut.”

Biden i-a mulţumit unei asistente din Michigan, Lori Marie Key, pentru grija pe care le-a purtat-o bolnavilor. Ea cântat „Amazing Grace” în timpul ceremoniei.

Joe Biden a ajuns la Washington în ajunul învestirii sale cu o aeronavă închiriată, spre deosebire de Trump care a venit acum 4 ani cu un avion guvernamental. Biden ar fi luat un tren al companiei feroviare Amtrak, aşa cum făcea când lucra în Senat, însă din motive de securitate a ales să călătorească cu avionul.

Sursă foto: Profimedia

Mesajul de rămas bun al lui Donald Trump: „Mă voi ruga pentru succesul noii administrații”. Numele lui Joe Biden nu a fost rostit

Donald Trump a ţinut ultimul discurs în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Discursul înregistrat a fost transmis pe contul de Twitter al Casei Albe.

Trump a spus că se va ruga pentru succesul noii administraţii şi a evitat să pronunţe numele lui Joe Biden sau să recunoască victoria noului preşedinte. În schimb, acesta şi-a subliniat reuşitele din cei patru ani de mandat.

Donald Trump, preşedinte al Statelor Unite ale Americii: ”Semenii mei americani, acum patru ani am pornit un efort uriaş naţional de a reconstrui ţara noastră, de a-i reînnoi spiritul şi de a readuce loialitatea Guvernului înapoi la cetăţenii săi. Pe scurt, ne-am luat misiunea de a face America mare din nou pentru toţi americanii. Îmi finalizez mandatul de al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, cu adevărat mândru de ce am realizat împreună.”

Trump a încheiat cu mulţumiri pentru familia sa şi pentru membrii cabinetului.

Donald Trump, preşedinte al Statelor Unite ale Americii: ”În primul rând, permiteţi-mi să îmi exprim recunoştinţa copleşitoare pentru iubirea şi suportul ei, spectaculoasei noastre prime doamne, Melania. Permiteţi-mi să împărtăşesc cea mai profundă apreciere faţă de fiica mea Ivanka, faţă de ginerele meu, Jared, şi faţă de Baron, Don, Eric, Tiffany şi Laura. Mi-aţi umplut lumea de lumină şi bucurie. De asemenea, vreau să mulţumesc vicepreşedintelui Mike Pence, minunatei sale soţii, Karen, şi întregii familii Pence.”

12 membri ai Gărzii Naționale au fost retrași de la ceremonia de inaugurare

12 membri ai Gărzii Naționale au fost retrași de la ceremonia de învestitură a lui Joe Biden, după ce serviciile de informații au descoperit legături între aceștia și grupări extremiste. Cei 12 veau legături cu milițiile de extremă dreapta, relatează AP care citează două surse oficiale.

25.000 de soldați ai Gărzii Naționale au fost trimiși la Washington pentru ceremonia de învestire a lui Joe Biden. De la protestele care au avut la Capitoliu, pe 6 ianuarie 2021, oficialii din SUA acordă mult mai multă atenție serviciilor de pază și protecție.

Sursă foto: Profimedia

Doar două mii de oameni vor participa la ceremonia de învestire a lui Joe Biden

Străzi goale, soldați în loc de susținători și parade virtuale în loc de defilări cu fast. Sigur nu ne închipuiam că așa va arăta vreodată o inaugurare a președintelui american. Prezența unui public numeros era exclusă, din cauza restricțiilor anti-COVID. La asta se adaugă și măsurile sporite de securitate de după atacul fanilor lui Trump asupra Capitoliului.

În loc de 200.000 de bilete, nu vor fi decât două mii de spectatori. Membri ai Congresului și apropiați ai viitorului președinte. Totul la ordinul lui Joe Biden, care nu vrea să îmbolnăvească și mai mulți americani. National Mall, parcul din fața Capitoliului, a fost umplut cu 200.000 de steaguri.

Sursă foto: Profimedia

Lady Gaga şi Jennifer Lopez vor cânta la ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA

Lady Gaga – o susţinătoare fidelă a preşedintelui ales, va cânta imnul naţional, iar după depunerea jurământului de către Biden, actorul Tom Hanks va fi gazda unui program televizat de 90 de minute, care va înlocui evenimentele ce au loc de obicei la faţa locului.

La spectacol – care va fi transmis de toate posturile importante americane şi de platformele de streaming, cu excepţia postului Fox News, o reţea conservatoare care l-a sprijinit pe Donald Trump – vor mai participa Jennifer Lopez, Jon Bon Jovi, Demi Lovato şi Justin Timberlake. Programul, de 90 de minute şi intitulat Celebrating America, va fi difuzat în direct de ABC, CBS, CNN, NBC şi MSNBC.

Exit mobile version