- 80% din culturile de pepeni verzi de la Dăbuleni sunt distruse din cauza grindinei
- Primii pepeni de Dăbuleni vor ajunge pe piaţă abia peste o lună şi vor fi mai scumpi
- Fermierii spun că dacă existau staţii anti-grindină acum nu s-ar fi confruntat cu această situaţie
Anul acesta te vei uita lung după celebrii pepenii verzi de Dăbuleni. Grindina de acum două zile a distrus 80 la sută din lubeniţă. Fermierii speră ca plantele care au mai rămas să regenereze, însă primii pepeni vor ajunge pe piaţă abia peste o lună. Şi ar putea fi mult mai scumpi.
„Ia uitaţi, şi legătura a mai micuţă cum este de plesnită”, spune unul dintre cultivatori.
Florina Popa are 57 de ani. De o viaţă cultivă pepeni verzi. Anul acesta a plantat lubeniţă pe 4 hectare şi spera să recolteze peste 150 de tone. Grindina i-a distrus aproape în întregime plantaţia.
“Totul aruncăm. Deci, vor fi de ordinul…cum se zice…a tonelor, poate zecilor…Aici, anul trecut am scos 160 de tone pe toată plantaţia asta”, a explicat cultivatorul.
În Dăbuleni sunt cultivate peste 2 mii de hectare cu pepeni verzi, iar la începutul lunii iunie ar fi trebuit să fie pe tarabe.În loc de profit, fermierii îşi numără acum pagubele.
TOP ARTICOLE
- Românii au Talent și în America. Un român și câinele său au câștigat marele premiu de 1 milion de dolari după ce au scos-o pe Sofia Vergara la o cină romantică
- Adrian Sârbu: Ce contribuție a adus poporul bugetar de 1,2 milioane de bugetari la creșterea României pentru ca bugetul să crească de la 18 milioane în 2004 la 124 miliarde în 2023?
- Adrian Sârbu: „Domnul Ciolacu m-a lămurit: există poporul român bugetar și poporul român nebugetar. Cine sunt șmecherii și cine fraierii, nu ne-a spus”
“Aproximativ 15.000 lei pe hectar. Acum, dacă ne-a luat peste 10-12.000, vă daţi seama unde vom ajunge cu investiţia pe un hectar”, spune un fermier.
Fermierii spun că un sistem anti-grindină le-ar fi salvat culturile. Autorităţile le promit ajutor de acum înainte.
„La Drănic a fost pusă în funcţiune această staţie anti-grindină. S-a tras, am înţeles, 20 de rachete. Oamenii acolo nu au fost afectaţi”, a declarat directorul ANIF Dolj.
În Dolj sunt cinci staţii anti-grindină. Directorul ANIF Dolj susţine că şi la Dăbuleni va fi anul acesta o astfel de staţie.
Partenerii noștri