Din 14 februarie, Ion Mihai Pacepa a intrat, vrînd-nevrînd, în istorie. Americanii au cheltuit să-l protejeze mai mult decît cele două milioane de dolari, puși pe capul lui. Dar n-au putut să împiedice Covid-ul să facă treba lui Ceaușescu. Încă un motiv să cred că istoria are ironiile ei.
Advertisment
Că a fost trădător pentru comuniști, e neîndoielnic. A trecut în tabăra adversă și le-a dat pe tavă inamicilor toți spionii români din Occident. Dar acum, cînd am trecut noi toți în tabăra adversă, mai poate fi socotit astfel? Unii spun că da, alții că ba, că acum trebuie judecat ca erou.
Judecata istoriei nu se încheie cu 14 februarie. E una anevoiasă și va continua. Pacepa a fost un om cu fațete multiple. Egolatru, a încercat, din poziția lui de forță de general de Securitate să cumpere puterea. Inclusiv cu clanțe de ușă placate cu aur și closete de lux, aduse pe valuta statului, pentru mai mulți nomanclaturiști. Într-o vreme în care Ceausescu nu mai permitea nici măcar importul de medicamente. În jumătatea securistă a vieții lui a bătut arestați, a vîndut sași și evrei, a comis fapte de care lui însuși i-a fost rușine mai tîrziu, în cealaltă jumătate. Cînd totuși această rușine, exprimată public, nu mai reprezenta un pericol.
Recomandări
A avut fie un instinct al istoriei, fie unul foarte puternic, de supraviețuire. Povestirile despre Ceaușescu, din ”Orizonturi roșii” l-au făcut pe dictator și mai detestat decît era. Chiar și în interiorul sistemului. Și i-au grăbit astfel prăbușirea, iar Pacepa a fost, nu mă îndoiesc, unul dintre artizanii ei.
Din acest din urmă motiv, nu se poate nega că Pacepa și-a jucat asul din mînecă. Chiar dacă a cîștigat un loc la masa istoriei, trișînd.
Partenerii noștri