Unii oameni rămân în istorie prin faptele lor, prin felul în care au trăit. Alții, prin cum au murit. Mai rar, prin amândouă. Unul dintre aceștia este Boris Romancenko.
Advertisment
”SOS. Cerem ajutor. Vor să ne evacueze. Vor să ne distrugă”. Mesajul Morse nu a fost trimis azi din Mariupol, ci în 1945 de la Büchenwald. Americanii au sosit la timp și SS-iștii nu au reușit să-și ascundă crimele. Printre ”dovezi” era și Boris. Avea 35 kg. La 19 ani, trecuse deja prin lagărele Dora și Bergen-Belsen. Ucraineanul din Sumî s-a întors la viață. Însă viața lui devenise un dar neprețuit, pentru care avea o datorie de plătit: să spună mereu și tuturor poveștile celor asasinați. În procesul nazismului, el rămânea martorul acuzării. Era vocea celor amuțiți de Holocaust. O viață întreagă, a participat la acțiuni memoriale în fostele lagăre devenite muzeu. Era acum un munte de om, sănătos tun. Nu fuma, pentru că fiecare gură de aer o luase cu împrumut de la camarazii săi căzuți. Era respectat și devenise vicepreședinte al Memorialului lagărelor. În 2018, și-a îmbrăcat pentru ultima oară zeghea de prizonier, ca să-i întâmpine pe turiști la porțile iadului. Părea că fascismul murise, așa cum muriseră pe rând și supraviețuitorii. Alături de el, mai erau doar doi. Pe 20 martie, Zelenski a vorbit parlamentului israelian, comparând agresiunea rusească cu Holocaustul. Putin vrea anihilarea unei națiuni și a unei culturi. Unii oficiali au considerat alăturarea exagerată și insultătoare. Nu vom ști niciodată dacă Boris a urmărit discursul din apartamentul său de la Harkov, pentru că a doua zi, o rachetă rusească l-a ucis. La 96 ani, a murit cum a trăit, privind nazismul în ochi.
Boris Romancenko le-a răspuns și scepticilor din Knesset: semnul Z de azi e doar o jumătate de svastikă, dar coasa fascistă încă ucide pe câmpiile Ucrainei.