Harta salariilor din România realizată de Ziarul Financiar pe baza datelor de la Statistică arată că în septembrie, salariul mediu net a ajuns în București la 5.200 de lei, adică peste 1.000 de euro. Față de septembrie 2021, salariul mediu net din București a crescut cu 15%. Față de salariul mediu pe economie, de 3.900 de lei, în București se câștigă cu 30% mai mult.

Bineînțeles că în Capitală sunt sediile centrale ale marilor companii, sunt bancherii, sunt IT-iștii, sunt cei din administrația publică centrală, care câștigă bine. În Cluj, salariul mediu a ajuns la 4.800 de lei pe lună, adică aproape 1.000 de euro, iar în Timișoara avem un salariu mediu net de 4.300 de lei. La polul opus, cele mai mici salarii din România se înregistrează în județele Harghita, 2.800 de lei, Vrancea, Teleorman și Vâlcea cu 2.900 de lei, adică cu 25% mai mici decât media națională.

Companiile de recrutare spun că atâta timp cât în aceste județe nu vin multinaționalele, atâta timp cât nu sunt investiții în producție, care pot fi realizate și de către companii românești, salariile nu au cum să crească mai mult, pentru că nu are cine să se bată pe forța de muncă locală. Dar și aici avem o problemă, pentru că investițiile în producție vin în zonele unde există forță de muncă suficientă. Și mai mult decât atât, trebuie să fie forță de muncă cât de cât educată, și disponibilă pentru a munci, ceea ce acum este o mare problemă. Cei care îndeplinesc cele două criterii – educați și disponibili pentru a munci, au plecat către orașele mari, unde pot să câștige mai bine.

Recomandări

CE SE ALEGE DE ROMÂNIA?
LE-AU DAT-O ÎN VOT!
MINUS LA BUGET ȘI VOT
NUMĂRĂTORI FĂRĂ NUMĂR
DE LA RUȘI VINE SPAIMA
CARE-I MAI TARE

În următorul deceniu vom vedea cum aceste diferențe salariale dintre orașe, județe și regiuni se vor mări și mai mult, pentru că totul ține de investiții și forță de muncă. Investițiile se vor duce în zonele unde vor găsi oameni, aproape indiferent de costul lor. Întrebarea este ce se va întâmpla cu celelalte zone, unde nu vine nimeni să investească și de unde tinerii vor să plece.