E plină țara de eroi, pompieri, polițiști, paramedici, medici, asistenți infirmieri, de la Piatra Neamț, la București, la Balș și asta numai în ultimul timp.

Grecii antici considerau eroul ca fiind un semizeu. Mai mult, cultul eroilor este ceea ce distinge mitologia greacă, poveștile eroilor fiind firul epic principal.

De atunci și până acum, ideea de erou s-a cam pervertit. În general, nimbul, coronița au fost așezate pe capetele eroilor de ocazie, în urma unor puternice emoții generate de fapte cu mare conținut dramatic.

În multe situații, titlul onorant a fost atribuit într-o pană de idei a media, dispusă mai degrabă, spre categorisiri facile. Eroii fac fapte excepționale și de aceea, în mod real, îi întâlnești mai niciodată.

Cu toate acestea, orice ocazie care are o încărcătură emoțională mai mare, justificat sau nu, contribuie la inflația de eroi. Eroii de acest tip, în cea mai mare parte, nu-și doresc titlul ăsta dar, luați de valul imaginației șchioape a media, ajung să se vadă deja, debordând de vitejie.

Știu că n-o să fiu pe placul multora, mai ales al celor vizați. Ei bine, nu pot deloc să-l consider erou pe cel sau cea care a făcut ceea ce trebuia și îi revenea să facă, cu atât mai mult cu cât era plătit pentru asta. O văd erou pe fata care a coborât pe cordelină într o fantana, ca să salveze un copilaș care căzuse acolo. Ei da, ăsta da curaj și eroism !

Salvatorii, ca meserie, nu pot fi eroi, ei sunt o poziție în nomenclatorul de meserii. Tocmai asta, le aduce respectul nostru. Ei pot deveni eroi eventual, postum. Tocmai asta, le aduce respectul nostru. Acum, de-atâta eroism și curaj care mă-nconjoară, a-nceput să mi se facă frică…