Acum 165 de ani, se stingea la Iași Barbu Lăutaru, „starostele și cobzarul, ce-a cântat pe la domnii și la mândre cununii”. Mulți cred că nu a fost un personaj real, ci o legendă, deoarece chipul său a rămas învăluit în poveste.
– De fapt, îl chema Vasile Barbu și s-a născut la 1780, în Basarabia, într-o familie de români de etnie romă.
– Dăruit cu harul muzicii, a făcut turnee prin toată țara și a fost timp de 40 de ani starostele lăutarilor din Moldova.
– A fost admirat de Franz Liszt, cu ocazia trecerii sale pe la noi (1847), acesta rămânând uimit de reproducerea la prima audiție de către lăutarul român a unei improvizații a sa. Faptul este relatat cu admirație de săptămânalul francez „La vie parisienne” din 1874, la ani buni după moartea lăutarului.
– La Biblioteca Academiei Române se află unica imagine fotografică cunoscută a lui Barbu Lăutaru, făcută după un procedeu foarte rar. Mai există o pictură de Iosif Iser, din 1939, în care artistul apare bătrân, cu părul alb și cu marea cobză în mâini.
Barbu Lăutaru, prin creația sa și felul de interpretare, a contribuit la formarea profilului inconfundabil al muzicii populare lăutărești din România, născute din îmbinarea elementelor de muzică populară românească, orientală, cu inflexiuni occidentale. Cântecele lui („Sub poale de codru verde”, „Bujor”, „Eu sunt Barbu Lăutaru”, „Într-o zi de dimineață”, „Zori de ziuă se revarsă”, „Eu de-aseară bat la poartă”) au străbătut timpul și i-au dat măsura marii valori.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri