Sunt mamă singură și sigură. Decembrie, cea mai grea lună din an

De 8 ani, de când s-a născut Maria, fetița mea, facem bradul în ultima zi din noiembrie și îl strângem pe 8 ianuarie, după Sfântul Ion. Vreau să îl văd cum strălucește și de ziua ei, la început de decembrie, și de Moș Nicolae, și de Crăciun și de Anul Nou. Îmi place să umplu casa de atmosfera Sărbătorilor cât de mult pot. Nu e perioadă mai frumoasă în an decât luna decembrie. Luna în care am devenit și mamă.

Anul acesta, suntem doar noi două. E primul Crăciun în noua mea calitate de mamă singură. Și al ei, de fetiță cu părinți divorțați. Nu am vrut să fim complet singure, fostul s-a gândit să plece vreo 2 săptămâni în Mexic, în Tulum, la căldurică, așa că l-am invitat să facem bradul împreună pe Matei, cel mai bun prieten al Mariei. Viitorul ei soț, cum au stabilit ei de când aveau 4 ani, și cu care o să aibă 3 copii, 2 fete și-un băiat.

Mă uitam la ei, dragii de ei, cum împodobesc bradul. Parcă erau un cuplu în toată regula, doar că în miniatură. Se completau atât de frumos. Mi se umplea inima de bucurie. S-au urcat pe un scaun și au pus împreună steaua în vârf, ținându-se de mână. Dar bradul a fost gata, iar Matei a trebuit să se întoarcă acasă, la familia lui. Completă. Iar peste căminul nostru, scăldat în ultimele ore de chicoteli de copii, s-a așternut liniștea. O liniște care doare. Rău.

Mă uit la Maria. Privește în gol pe geam. Are fățuca tristă și lacrimi în ochi. Îmi sfâșie sufletul. Am făcut tot ce-am putut pentru a-i umple Crăciunul. Dar nu am putut mai mult. Nu anul ăsta. Dar până la anul de Crăciun, o să îmi găsesc și eu un Matei. Poate chiar cu un copil. Un tată singur. Să facem bradul toți 4 și să rămânem apoi în casă toți 4. Să ne uităm la filme și să bem ciocolată caldă. Și așa o să fie. Sunt sigură!