Am fost o mamă singură. N-aș vrea să spun că am trecut prin Iad, pentru că nu l-am cunoscut și nici nu aș vrea să-l cunosc. Dar mi-a fost greu. Foarte greu. Am trăit adânci singurătăți. Nopți în care m-am învelit cu jucăriile fetiței mele când ea era la fostul soț. Nopți în care fetița se tăvălea pe jos de plâns și de durere pentru că își dorea să ne întoarcem în casa copilăriei ei, în care, câțiva ani, am trăit toți 3. Au fost zile în care m-a văzut vorbind cu alți bărbați și mi-a spus că niciodată nu o să accepte pe altcineva în afară de tatăl ei. Au fost zile în care am crezut că o să rămân singură următorii 50 de ani. Au fost zile în care am fost sigură că nu o să îmi pot reface niciodată viața.
Advertisment
Pentru că fetița mea nu o să fie de acord. Pentru că nu o să vrea să trăiască în casă cu un alt bărbat. Pentru că fostul soț nu o să accepte ca fetița noastră să trăiască în casă cu un alt bărbat. Dar am mers în terapie, am mers și la Biserică, am învățat să îmi ascult sufletul și să mă încred în puterea Celui de Sus. Care, în momentul în care am fost sigură că vreau să îmi găsesc sufletul pereche, mi l-a trimis. Și toate s-au așezat de atunci. Iar fetița mea nu numai că l-a acceptat, dar acum îi spune tati. Imaginea cu ea în stânga mea, ținând lumânarea în mână la cununia religioasă, senină și bucuroasă pentru noi, îmi va rămâne în suflet și în minte toată viața. Aveți încredere! Se poate! Dumnezeu le așază pe toate! Sunt sigură.