• Certificatul de integritate comportamentală se eliberează în 3 zile de la solicitare
  • Persoanelor aflate în registru li se prelevă probe biologice fără consimțământ
  • Nerespectarea obligațiilor se pedepsește cu închisoarea de la 2 luni la 3 ani

De azi, toate persoanele care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare asupra minorilor vor intra mult mai repede în vizorul polițiștilor. Asta pentru că România va avea un registru în acest sens. El va fi distinct de cazierul judiciar și va combate traficul și exploatarea de persoane vulnerabile, dar și faptele care produc lipsire de libertate sau care aduc atingere integrității sexuale.

În Registrul Național vor fi incluse atât persoanele fizice de cetățenie română, cât și cele născute în străinătate despre care se știe, în baza unor date, că au săvârșit sau au fost condamnate pentru faptele enumerate mai devreme. Pe lângă acest registru, mai vine și un certificat de integritate comportamentală. El se poate obține, la fel de ușor ca și cazierul judiciar, în baza unei cereri-tip, are o valabilitate de 6 luni și dovedește că nu ai fost înscris în registru. Mai mult, persoanele care aveau cazierul judiciar pătat cu astfel de fapte, au fost înscrise automat și în registru.

Ce obligații au cei care sunt înscriși în Registrul Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale?

În primul rând, ele au obligația de a se prezenta constant la secția de poliție de pe raza locuinței lor cel puțin o dată la 3 luni. Ei trebuie să comunice informații cu privire la activitatea pe care o desfășoară și dacă au intrat în contact direct cu persoane minore, în vârstă sau cu dizabilități.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mai trebuie să comunice și dacă s-au deplasat în instituții de învățământ preșcolar sau școlar, spitale de copii sau efectiv orice loc care este frecventat de copii. Mai mult de atât, dacă persoana respectivă intenționează să facă orice deplasare în afara localității unde stă, mai lungă de 15 zile, trebuie să anunțe poliția. Totodată, persoanei în cauză i se poate interzice dreptul de a avea orice tip de activitate care presupune contactul direct, evaluarea fizică sau psihologică a copiilor sau a persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile. Nerespectarea acestor obligații se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.