• România urcă 4 locuri în clasamentul mondial al libertății presei.
  • România este pe locul 49 din 180, în Topul Libertății Prese RFF.
  • Reporteri Fără Frontiere: Politicul scade libertatea presei în România.

România urcă 4 locuri în clasamentul mondial al libertății presei. În topul anual realizat de Reporteri fără frontiere suntem pe locul 49, din 180 de țări.

Faptul că nu avem război în țară și suntem în siguranță ne-a făcut să urcăm în top. Altfel, la indicatorul politic am căzut puternic, la fel și la cel economic. Ne trage în jos lipsa de independență, prin numirile membrilor Consiliilor de Administrație ale Televiziunii și Radioului Public și ale membrilor Consiliului Național al Audiovizualului. Partidele politice pot obține o acoperire favorabila cumpărând presa, iar discursul agresiv la adresa jurnalismului este în floare. Și, deși suntem aliniați politicii europene în materie de libertate de exprimare și libertate a presei, legislația europeană este insuficient aplicată.

Sunt procurori cu metode care se apropie de hărțuire, iar justiția face presiuni asupra jurnaliștilor pentru a-și dezvălui sursele. Jurnaliștii sunt și ținta unor intimidări și a atacurilor, iar serviciile de informații încearcă sa obțină mai multă putere și influență, sub pretextul războiului din Ucraina. Jurnalismul de interes public se confruntă adesea cu fake-news și teorii conspiraționiste. Dar măcar nu avem jurnaliști uciși sau în închisoare.

Recomandări

FRANȚA VOTEAZĂ EXTREMELE
BIDEN A PIERDUT PRIMA DEZBATERE
CE FACI ÎN WEEKEND LA BUCUREȘTI
CIOLACU VREA CONSULTĂRI PE ALEGERI
TAYLOR SWIFT ÎNTRECE JOCURILE OLIMPICE
TREI AERONAVE F-16 AJUNG ÎN RO

Cum arată libertatea presei la nivel mondial?

Când ne uitam pe hartă, vedem ca țările nordice stau cel mai bine, Norvegia, Danemarca și Suedia sunt pe primele locuri. Și pe măsură ce venim către centrul și estul Europei, culorile se schimbă și ajungem la țări problematice. Cu excepția copilului minune, Estonia, care trece în fața marilor democrații ale lumii și urcă două locuri față de anul trecut, de pe 8, pe 6.

În contextul în care mai mult de jumătate din populația lumii merge la urne anul acesta, Reporteri fără frontiere avertizează că indicatorul politic este în cădere la nivel global. Secretarul General al Consiliului Europei, Maria Peicinovici Burici, spunea că fără presă și jurnaliști liberi și independenți, o adevărată democrație se degradează și riscă să dispară. Sunt stâlpii democrației și nu ar trebui să uităm niciodată că libertatea lor este și a noastră. Este un lucru pe care, chiar dacă l-am mai auzit, este bine să îl repetam. Poate la un moment dat vor înțelege și politicienii că libertatea presei este și libertatea lor.

Citește și