• Fostul director Unifarm a fost audiat astăzi la DNA, în dosarul în care este suspectat că ar fi luat mită 760.000 de euro
  • Adrian Ionel Eugen a fost pus faţă în faţă cu unul dintre denunţători
  • Audierile vin după ce denunţătorul ar fi picat testul poligraf, susţin surse din anchetă
  • La ieşire, fostul director Unifarm a susţinut încă o dată că este nevinovat

Au fost audieri cu scandal astăzi la DNA. Fostul director s-a întâlnit faţă în faţă cu Andre Jaderian, unul dintre denunţători. La ieşire, însă, a fost aşteptat de protestatarul Marian Moroşanu, pe care-l ştii cu numele de Ceauşescu. El a început să-i ceară explicaţii în stilul caracteristic.Nu ți-a fost, mă, rușine, mă, când ai pus mâna pe bani, mă?

Adrian Ionel Eugen a refuzat să vorbească despre audieri, însă şi-a susţinut din nou nevinovăţia. Audierile de astăzi vin după ce denunţătorul ar fi picat testul poligraf. Întrucât declaraţiile lor sunt în contradictoriu, aceştia au fost puşi faţă în faţă.

Adrian Ionel Eugen, fost director Unifarm: „Sunt nevinovat şi voi dovedi acest lucru“. Adrian Ionel se află încă de pe 23 iunie sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Este bănuit de anchetatori că ar fi luat mită în valoare de 760.000 de euro pentru a atribui contract de achiziţie de măşti. 

Recomandări

HERZOG SE VEDE CU BIDEN
AVERTISMENT ÎN ISRAEL
SE APROPIE PACEA?
DAY TRIPS - NEW TREND
ROMÂNIA DIVIZATĂ
TO BE A MAN

Alexandru Morărescu, avocatul fostului director Unifarm: „A reieşit, spun eu, că denunţătorul a minţit. Aşa cum, de altfel, a rezultat şi în urma testului poligraf. A minţit de sus până jos.“