- Cardi B a câștigat 350.000 de dolari după o bătălie în instanță de mulți ani.
- Kevin Michael Brophy a dat-o în judecată pe Cardi B după ce tatuajul său ar fi fost folosit pe coperta unul dintre albumele cântăreței.
- După luni de moțiuni, cele două părți au convenit ca Brophy să plătească cei 350.000 de dolari.
Cardi B va fi despăgubită cu 350.000 de dolari de un bărbat din California. Acesta a dat-o în judecată pe artistă fiindcă ar fi folosit tatuajul său pentru coperta unui album din 2016, scrie Insider. Cardi B, însă, a ieșit învingătoare în urma procesului.
Victoria lui Cardi B vine în urma unei bătălii în instanță care a durat mulți ani. Judecătorii au stabilit dacă a fost sau nu încălcată legea dreptului de autor atunci când Cardi a folosit tatuajul cu tigru al lui Brophy, pe coperta unuia dintre albumele sale, „Gangsta Bitch Music Vol. 1”.
Marți, judecătorul Cormac J. Carney a decis ca Kevin Michael Brophy, bărbatul care a dat-o în judecată pe cântăreață pentru încălcarea drepturilor de autor în 2017, să plătească suma de 350.000 de dolari pe an lui Cardi B.
Cardi B a depus mărturie în octombrie, după ce Brophy, care ceruse daune de 5 milioane de dolari de la artistă, a susținut că imaginea albumului lui Cardi este ușor modificată și se aseamănă foarte mult cu tigrul de pe tatuajul acestuia. Bărbatul a spus despre artistă că i-a „devalorizat” arta.
Tatuajul lui Brophy a fost conceput de artistul Tim Hendricks și a durat luni de zile pentru a fi finalizat, potrivit procesului. Avocații lui Cardi B au susținut că arta se încadrează în categoria utilizării corecte, că Brophy nu a avut de suferit din cauza procesului și că nimeni nu a asociat arta albumului cu el.
Citește și