CCR a publicat motivarea în cazul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. DOCUMENT

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, miercuri, motivarea deciziei din 8 iunie, prin care a stabilit că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu încalcă Legea fundamentală.

După publicarea în Monitorul Oficial, motivarea va deveni obligatorie pentru toate instanțele din România.

„Constatând că înfiinţarea S.I.I.J. la nivelul celui mai înalt parchet naţional are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigaţie, şi constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului, Curtea reține că „se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare şi se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi”.

Nu se poate reține că reglementarea nu are la bază un criteriu obiectiv şi raţional şi reprezintă o măsură discriminatorie, întrucât înfiinţarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competenţă materială (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.) sau personală (S.I.I.J.) constituie expresia opţiunii legiuitorului, care, în funcţie de necesitatea prevenirii şi combaterii anumitor fenomene infracţionale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora”, arată CCR, în motivare.

Curtea Constituțională constată că, din conținutul normativ al legii de înființare a SIIJ, rezultă aspectele ce vizează „buna administrare a justiției”: pe de o parte, crearea unei structuri specializate de investigare care să asigure o practică unitară cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi și, pe de altă parte, reglementarea unei forme adecvate de protecţie a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor prin
sesizări/denunţuri arbitrare.

„Curtea nu poate ignora faptul că perioada scursă de la data operaționalizării S.I.I.J. (octombrie-noiembrie 2018) până la data sesizării C.J.U.E. cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare (29 martie 2019) reprezintă un termen mai mic de 6 luni. În acest context, apar discutabile „indicațiile furnizate” C.J.U.E. de către instanța de trimitere din care reiese că normele care reglementează organizarea și funcționarea acestei secții nu au fost concepute astfel încât să respecte examinarea cauzei judecătorilor și a procurorilor vizați într-un termen rezonabil, ”indicații” care au stat la baza soluției pronunțate de instanța europeană”, a stabilit CCR.

Cu privire la interpretarea principiului ”supremaţiei dreptului Uniunii” în sensul că acesta se opune unei reglementări de rang constituţional a unui stat membru, astfel cum este interpretată de instanţa constituţională a acestuia, potrivit căreia o instanţă inferioară nu este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziţie naţională pe care o consideră contrară dreptului Uniunii, Curtea Constituţională reafirmă că stabilirea modului de organizare, funcţionare şi delimitare a competenţelor între diferitele structuri ale organelor de urmărire penală ţin de competenţa exclusivă a statului membru.

În acest context, Curtea constată că raportul dintre dreptul naţional şi dreptul internaţional este stabilit în Constituţia României în cuprinsul art.11 şi art.20. Din interpretarea coroborată a celor două norme constituţionale se desprind următoarele principii: (i) angajamentul asumat de statul român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte; (ii) prin ratificarea actelor sau tratatelor internaţionale de către Parlamentul României, acestea devin norme naţionale, de drept intern; (iii) supremaţia Constituţiei României în raport cu dreptul internaţional:

O reglementare specială în Constituţia României o are raportul dintre dreptul naţional şi dreptul Uniunii Europene, care este stabilit în cuprinsul art.148 alin.(2) şi (4), potrivit căruia: „(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.[…] (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).” Astfel, clauza de aderare la Uniunea Europeană cuprinde în subsidiar o clauză de conformitate cu dreptul U.E., potrivit căreia toate organele naţionale ale statului sunt obligate în principiu să implementeze şi aplice dreptul U.E. Acest lucru este valabil şi pentru Curtea Constituţională, care asigură, în virtutea art.148 din Constituţie, prioritatea de aplicare a dreptului european. Însă această prioritate de aplicare nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale, consacrate de art.11 alin.(3) coroborat cu art.152 din Legea fundamentală, ca garanţie a unui nucleu identitar de fond al Constituţiei României şi care nu trebuie relativizată în procesul integrării europene.

Curtea reţine că o instanţă judecătorească are abilitarea să analizeze conformitatea unei dispoziţii „din legile interne”, deci aparţinând dreptului intern, cu dispoziţiile de drept european prin prisma art.148 din Constituţie şi, în cazul în care constată contrarietatea, are competenţa să aplice cu prioritate dispoziţiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetăţenilor. În toate cazurile, Curtea constată că, prin noţiunile de „legi interne” şi „drept intern”, Constituţia are în vedere exclusiv legislaţia infraconstituţională, Legea fundamentală prezervându-şi poziţia ierarhic superioară în virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentală

CCR a stabilit, în 8 iunie, cu majoritate de 7 la 2, că SIIJ este constituțională, iar desființarea ei nu poate fi decisă decât de Parlament.

Anterior deciziei CCR, CJUE a stabilit că recomandările MCV privind desființarea SIIJ sunt obligatorii.