- Un bărbat de 35 de ani a fost reţinut într-un dosar de falsificare de bani, înşelăciune şi trafic de droguri.
- Bărbatul din Galaţi a fost prins în flagrant în timp ce trimitea din Italia euro falşi într-o pernă.
Poliţiştii din Galaţi şi procurorii DIICOT au făcut marţi 6 percheziţii domiciliare în judeţul Galaţi, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Advertisment
Tot marţi, un bărbat de 35 de ani a fost surprins, în flagrant delict, în timp ce a trimis, în Italia, bancnote de euro falsificate, disimulate într-o pernă, prin intermediul unei societăţi de transport internaţional.
Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie – noiembrie 2021, bărbatul ar fi procurat, din Italia, diverse sume de bani, în bancnote euro contrafăcute, pe care le-ar fi introdus în ţară, şi apoi, ar fi plasat o parte din aceste bancnote, cu ocazia unor schimburi valutare stradale.
Recomandări
„Acţionând în cadrul structurii infracţionale organizate, membrii acesteia şi-au împărţit rolurile în vederea derulării eficiente a activităţii infracţionale. Astfel, unul dintre membri avea rolul de a procura pe teritoriul Italiei bancnotele falsificate pe care apoi le remitea, apoi, celorlalţi, în scopul introducerii pe teritoriul României, prin intermediul societăţilor de transport pe ruta Italia-România, acestea fiind disimulate în diferite colete ce conţineau obiecte vestimentare sau alimentare. Liderul grupării era cel care depozita bancnotele şi care a plasat o parte din acestea, cu ocazia unor schimburi valutare stradale”, transmite DIICOT.
În urma flagrantului şi a percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate 322 de bancnote falsificate din cupiură de 50 de euro, 98 de bancnote falsificate din cupiură de 100 de euro, aproximativ 57 de grame de substanţe cu efect psihoactiv (catinonă sintetică), 7 telefoane mobile, 2 tablete, precum şi 1.000 de euro, cu privire la care există suspiciunea de contrafacere.
Au fost puse în executare 6 mandate de aducere. Bărbatul a fost reţinut şi este porezentat instanţei.
Partenerii noștri