• Fostul director al RATB, găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate
  • ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Sorin Mihail Adrian, a infracțiunii de „conflict de interese”
  • Medicul șef al Secției Ginecologie din cadrul Spitalului de Urgență Alexandria, Sorin Dan Chirea, a fost și el găsit în situație de incompatibilitate

Fostul director al RATB, actual STB, Adrian Sorin Mihail, a fost găsit incompatibil de ANI, potrivit unui comunicat emis luni de instituție. În aceeași situație este și șeful Secției Ginecologie, din cadrul Spitalului de Urgență Alexandria, Sorin Dan Chirea.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Sorin Mihail Adrian, a infracțiunii de „conflict de interese”. El a fost director general în cadrul Regiei Autonome de Transport București – R.A.T.B (actuala Societate de Transport București – S.T.B.). Potrivit ANI, Adrian, în exercitarea atribuțiilor de serviciu aferente funcției de director general al Regiei Autonome de Transport București (fiind suspendat din funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Progamare) a îndeplinit acte prin care a obţinut direct un folos patrimonial pentru sine, respectiv a semnat Hotărârea prin care s-a adoptat încetarea suspendării din funcția de șef serviciu și totodată numirea sa într-o funcție superioară, cea de inginer șef, în cadrul Direcției Exploatare.

Medicul șef al Secției Ginecologie din cadrul Spitalului de Urgență Alexandria, Sorin Dan Chirea, a fost și el găsit în situație de incompatibilitate. Potrivit ANI, în perioada 1 noiembrie 2017 – 17 februarie 2019, simultan cu funcţia de șef secție din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria a exercitat și funcția de administrator în cadrul a două societăți comerciale.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Tot în situație de incompatibilitate a fost găsit și Constantin Gabriel Gheorghe, fost inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău. ANI arată că în perioada 2 septembrie – 25 octombrie 2019 a deținut și exercitat simultan cu funcția publică de inspector de muncă la Compartimentul Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău și funcția de director adjunct provizoriu în cadrul Societății Comerciale „Compania de Apă” S.A. Buzău.

Potrivit ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Constantin Gabriel Gheorghe nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.