- Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani de închisoare.
- Maxwell, în vârstă de 60 de ani, a recrutat fete tinere pentru fostul ei iubit, miliardarul pedofil Jeffrey Epstein, în anii 1990 și la începutul anilor 2000.
- Acuzațiile pentru care urmează să fie trimisă la închisoare l-au vizat și pe Jeffrey Epstein, acesta sinucigându-se în 2019, atunci când se afla în custodia autorităților.
Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, cu cinci ani de eliberare supravegheată, în urma condamnării sale pentru cinci capete de acuzare pentru trafic de persoane în scopuri sexuale.
Potrivit sky news, Maxwell, în vârstă de 60 de ani, a recrutat fete tinere pentru fostul ei iubit, miliardarul pedofil Jeffrey Epstein, în anii 1990 și la începutul anilor 2000.
Cazul acesteia este destul de controversat, mai ales după ce una dintre persoanele care au depus mărturie împotriva ei a declarat că Maxwell ar trebui să își petreacă restul vieții în spatele gratiilor. Acuzațiile pentru care urmează să fie trimisă la închisoare l-au vizat și pe Jeffrey Epstein, acesta sinucigându-se în 2019, atunci când se afla în custodia autorităților.
Faptele pentru care Ghislaine Maxwell a fost judecată au avut loc între 1994 și 2004, iar la ultimul termen al procesului aceasta ținut să își ceară scuze de la victimele ei. În timpul intervenției sale, femeia a ținut să sublinieze că faptul că la întâlnit pe Jeffrey Epstein este „cel mai mare regret al vieții sale”.
„Asocierea mea cu Epstein mă va păta permanent„, a declarat Ghislaine Maxwell, adăugând că speră că sentința va putea aduce pace victimelor sale.
Maxwell s-a aflat în arest din iulie 2020, fiind ținută în cea mai mare parte din timp la Centrul Metropolitan de Detenție din Brooklyn, unde s-a plâns de mirosul de canalizare din celula ei. Cei care au urmărit cazul au subliniat faptul că acesta a reprezentat unul dintre succesele cele mai importante ale mișcării #metoo.