• Maşina unui poliţist din Botoşani a fost incendiată din cauză că a întocmit un dosar penal
  • Sindicaliştii acuză şefii poliţiei că nu îi asigură protecţia poliţistului
  • „Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală”, afirmă cei de la Europol

Reprezentanții Sindicatului Europol susțin că mașina unui polițist din județul Botoșani a fost incendiată ca pedeapsă după ce acesta a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Sindicaliștii mai spun că polițistul a primit și amenințări cu moartea.

Potrivit Europol, incidentul a avut loc în urmă cu trei zile, la Darabani. Totul ar fi pornit de la un dosar penal pe care polițistul l-a întocmit unui șofer care a urcat la volan după ce a consumat alcool.

„Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba. Este realitatea dureroasă din județul Botosani, unde în data de 3 decembrie, colegul nostru din cadrul Poliției Orașului Darabani a fost amenințat cu moartea pentru că a „îndrăznit” să-i întocmească un dosar penal unui bărbat pe care l-a prins conducând un autoturism sub influența alcoolului. În următoarea seară, în timp ce se afla în locuință alături de familie, colegul nostru a fost alarmat de strigătele vecinilor, iar când a ieșit și-a văzut autoturismul în flăcări”, au povestit, pe Facebook, reprezentanții Europol.

Recomandări

CUM PREPARI O SALATĂ SĂNĂTOASĂ?
CREANGĂ TE INVITĂ LA EL ACASĂ
POȚI TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?
CUM TE ÎMBRACI? AI 23 DE GRADE ÎN CAPITALĂ
POPULAȚIA ROMÂNIEI E ÎMBĂTRÂNITĂ
RĂZBOI ÎN UCRAINA

Sindicaliștii au acuzații grave pentru șefii Poliției din Botoșani care nu i-au asigurat protecția polițistului amenințat cu moartea.

„Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală, iar o astfel de faptă nu poate fi încadrată altfel decât ca ultraj, conducerea IPJ Botoșani nu a dispus măsuri de protecție pentru polițist și familia acestuia, cercetările efectuându-se doar pentru banala infracțiune de distrugere față de autori necunoscuți. Vom interveni punctual pentru a ne asigura că polițistul va fi despăgubit pentru aceste daune și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din „distrugere” în „ultraj”, în condițiile în care avem suficiente elemente de cauzalitate care să asocieze incendierea cu calitatea de polițist”, au precizat cei de la Europol.